Campionul gălăţean la dans sportiv, Mihai Paraschiv ni se destăinuie: „Privind în urmă, fără mânie, dar cu nostalgia timpului care trece prea repede”

O formă apare şi alta dispare. O stare sufletească se topeşte în alta… Un sunet trece în altul… Şi nicăieri, nimic nu rămâne fix… poate numai lumina stelelor şi instinctul din toate făpturile vii care spune: Mergi Înainte!

Sunt Mihai Vlad Paraschiv, am 30 de ani, sunt gălăţean, după cum spun unii „cel mai titrat performer de dans sportiv al Galaţiului”.

Vă prezint câteva performanţe deosebite din cariera mea: 12 campionate europene şi mondiale (o medalie de aur, 6 de argint, 5 de bronz), 8 titluri de Campion Naţional Standard şi Latino, 6 titluri de Campion Naţional 10 Dansuri, 2 titluri Under 21 Latino şi 3 locuri I la Cupa României Standard şi Latino. Le-am prins pe toate la reverul vieţii mele… cu efort, cu dragoste, cu răbdare şi disciplină, dar şi cu OAMENI care mi-au ghidat paşii: familia şi antrenorii.

Am dansat încă de la grădiniţă, sub ochii doamnei Dana LEFTER, care în timp ce exersam paşii FLINSTONE… mi-a spus că am talent şi ureche muzicală… şi aşa am intrat în lumea dansului sportiv şi a familiei FANTEZIA… Pentru că da, FANTEZIA, Clubul FANTEZIA este mai mult decât un club de dans, este parte din istoria dansului sportiv românesc… din care, am avut onoarea să fac şi eu parte.

Pentru a înţelege mai bine formarea mea ca sportiv de performanţă, şi cum a început totul, vă redau mai jos gândurile mamei din data de 3-4 martie 2007:

Ziua în care am devenit campioni

E o zi ca oricare alta. Şi totuşi în jurul meu, totul e muzică, e artă… E precizie şi cadenţă… chiar şi în sfera emoţiilor… Doar tic-tacul inimilor ce plânge, verde sau albastru, sparge cadenţa muzicii. E o altfel de muzică. E muzica şi restul copilăriei, a inocenţei, a speranţei, a iubirii necondiţionate şi a sincerităţii.

Bătăile inimii se întâlnesc pe măsură ce arbitrii îşi prezintă concluziile. Devii dependent de aprecierea lor, de zâmbetul lor… 1,1,1,1,1, – şi şirul se termină tot cu 1 în aplauzele publicului. Lacrimile pornesc şuroi pe faţa ”bronzată” a Andreei (Andreea Toma, partenera lui Mihai Paraschiv), un biet copil ce iată devine mare Campioană Naţională la 11 ani. Mihai calculează riguros, se încruntă, zâmbeşte şi-şi temperează emoţiile. E doar bărbat la nici 11 ani.

Pe marginea ringului, în această improvizată sală de bal ce coboară parcă de la Paris, sau Viena, aducând mirosul balurilor de odinioară, o prinţesă frumoasă plânge… E atât de fericită încât emoţiile răspund prin toţi porii. Dar ochii ei sunt mai încrezători ca niciodată. „Nu pot pierde titlul”… Sunt cei mai buni, îşi şopteşte antrenoarea (Andreea Adam) ce are doar cu câţiva ani mai mult ca ei. Şi atunci de ce plâng? Pentru că aşa plâng mamele când copiii cresc sub ochii lor… Şi toată lumea ştie că ea „Andreea mare” e „mama lor cea tânără”. Ea îi creşte şi-i iubeşte, le împarte bucăţile de ciocolată în trei părţi egale (pentru că şi ea e un copil mare la urma urmei).

Mihai şi Andreea o privesc, o caută cu privirea prin mulţime. Ea nu-i vede, dar îi simte… Şi fuge, dă ocol ringului şi copiii o simt în spatele lor… Şi simt bucuria şi emoţia şi mai presus de toate dragostea… dragostea de mamă, de soră, de prietenă şi nu în ultimul rând de antrenoare şi deodată devin puternici… Căci printre lacrimi antrenoarea le zâmbeşte… Au fost cei mai buni, sunt campioni… Sunt campionii unei ţări, dar mai presus de atât, sunt campionii inimii ei…

Şi Mihai paradoxal plânge… Şi Andreea mică plânge… E normal, e sudoarea inimii lor, e bucuria succesului… Sunt momente în viaţă când simţi că te doare inima de atâta bucurie… „Mamă, îţi dai seama, sunt Campionul României”… Şi vorbele rămân nerostite, doar dansul, acest zeu al inimii lor, rămâne singura bucurie cu adevărat durabilă ce o cunosc…

Scria mama mea la Braşov, în caietul ei cu amintiri, imediat după ce am devenit pentru prima oară dublu Campion Naţional, câştigând ambele secţiuni – standard, respectiv latino.

Amintiri emoţionante

De atunci, totul a devenit dans, timpul a curs doar în favoarea dansului, eu am crescut, am privit viaţa prin ochii dansatorului care a văzut o lume întreagă din Europa până în cele două Americi, Rusia, China, Japonia…

Am făcut parte din echipa Dansez pentru tine – PRO TV, Ploaia Steluţelor – TVR1, Românii au talent – PRO TV, Tonomatul de pe 2 – TVR2, Duelul pianelor – TVR1… MEDIA… ”sticla” îţi oferă satisfacţii, dar nu se compară cu o competiţie sportivă. Pentru a înţelege mai bine transcendenţa sunetului în corpul uman am avut privilegiul de a lua lecţii cu Lelia MARCU – asistenta celebrului Gigi Căciuleanu, de la care am înţeles că „dansul este o geometrie de sentimente”.

Perfecţionarea mea în domeniul dansului a mers mai departe, spre celebrul Ton GRETEN, alături de care am realizat show dansul latino – Uimitoarea viaţă a lui Benjamin BUTTON – Life in Circle cu care am luat în anul 2022 medalia de aur la European show dance latino, cu o medie de 9.96… şi apoi medalie de argint la campionatul mondial din Germania.

Din aceste experienţe am înţeles cum cuvântul devine mişcare, cum dansul devine o geometrie de energii, nu trebuie să mă intereseze neapărat frumuseţea unui pas, ci vectorul de energie pe care pasul respectiv îl declanşează în spaţiu şi în sufletul celui care priveşte.

De altfel şi dansul meu din deschiderea Galei a vrut să transmită aceşti vectori de energie în sufletele celor din oraşul meu… sportivii sunt actorii sportului lor… Sportivii sunt ambiţioşi dar nu încăpăţânaţi, serioşi, dar nu trişti, inteligenţi, dar nu superficiali… şi uneori aceşti sportivi mai sunt oameni… studiază (sunt absolvent de ştiinţe economice cu un masterat în domeniul afaceri internaţionale şi apărare), iubesc, se căsătoresc (am o soţie minunată – Alexandra – avocat).

Dar, oriunde te-ar purta paşii, ca sportiv, antrenor sau arbitru… acasă e locul în care te regăseşti… copilul din tine se bucură…

Evenimentul de zilele trecute m-a readus alături de oameni dragi, de marea familie FANTEZIA, de domnul Marian Adam care ne-a învăţat să credem în visele noastre, că nu există nu se poate… că viaţa e un dar… de noi depinde cum o avem…

Şi nu în ultimul rând, mereu în inima mea, ascunsă lângă un pluş făcut cadou în prima zi din viaţa mea de campion de 10 ani, antrenorul, omul, profesorul de astăzi – Andreea ADAM. Realizările mele, toate de până acum sunt ataşate acestor gânduri, dar toate sunt zerouri fără unu, dacă n-aş fi încercat, măcar, fără a avea pretenţia de a reuşi – că e bine să treci mândru şi pur prin lumina vieţii, lăsând, dacă se poate, în urmă, lumina.

Mulţumesc GALAŢI, mulţumesc FANTEZIA, mulţumesc familiei mele.