Misterul Stonehenge se adânceşte: o piatră de şase tone ar fi fost transportată aproape 700 de kilometri de oamenii preistorici

Celebrul monument Stonehenge continuă să fascineze cercetătorii, iar un nou studiu oferă indicii importante despre una dintre cele mai enigmatice componente ale sale. Este vorba despre aşa-numita „Piatră a Altarului”, un bloc masiv de gresie cu o greutate de aproximativ şase tone, despre care specialiştii cred că provine din nord-estul Scoţiei, la aproape 700 de kilometri de locul unde se află astăzi monumentul.

Descoperirea este importantă nu doar prin distanţa impresionantă pe care ar fi parcurs-o piatra, ci şi prin implicaţiile pe care le are asupra înţelegerii societăţilor neolitice. Dacă ipoteza se confirmă, comunităţile preistorice au reuşit să transporte un bloc uriaş pe un traseu extrem de dificil, cu mii de ani înainte de apariţia mijloacelor moderne de transport.

Studiul, realizat de cercetători de la Curtin University şi publicat în Journal of Quaternary Science, a analizat compoziţia minerală a Pietrei Altarului şi modul în care s-au deplasat calotele glaciare în timpul ultimei ere glaciare.

Multă vreme, una dintre explicaţiile posibile a fost că blocul ar fi fost transportat natural de gheţari către sudul Marii Britanii. Noile modele dezvoltate de cercetători contestă însă această teorie. Potrivit rezultatelor, masele de gheaţă ar fi putut muta anumite roci doar până în zona Dogger Bank, o regiune aflată astăzi sub apele Mării Nordului.

Din acel punct şi până la Stonehenge nu există dovezi care să susţină existenţa unui traseu glaciar capabil să transporte piatra. Concluzia cercetătorilor este că blocul de gresie a fost mutat în mare parte de oameni, într-un proces complex care a necesitat timp, efort şi resurse considerabile.

Autorii studiului consideră că transportul Pietrei Altarului nu a fost realizat într-o singură etapă. Cel mai probabil, comunităţile neolitice au combinat deplasarea pe uscat cu transportul pe apă, profitând de râuri şi de alte căi navigabile disponibile de-a lungul traseului.

Un asemenea proiect ar fi presupus o organizare riguroasă, cooperare între grupuri şi o bună cunoaştere a mediului înconjurător. Descoperirea sugerează că populaţiile implicate în construirea Stonehenge dispuneau de abilităţi logistice şi de coordonare mult mai avansate decât se credea până acum.

Pentru cercetători, mutarea unei pietre de şase tone pe sute de kilometri reprezintă mai mult decât o demonstraţie de forţă. Ea indică existenţa unor reţele de colaborare între comunităţi, precum şi transmiterea unor cunoştinţe complexe despre trasee, resurse şi tehnici de transport, oferind o perspectivă nouă asupra nivelului de dezvoltare al societăţilor neolitice din Marea Britanie.