Primarul Ionuţ Pucheanu a anunţat că au fost semnate dispoziţiile privind eliberarea terenului unde urmează să fie construită prima parcare multietajată din Galaţi. Aceasta va fi ridicată în cartierul Mazepa
Primarul Ionuţ Pucheanu a anunţat că au fost semnate dispoziţiile privind eliberarea terenului unde urmează să fie construită prima parcare multietajată din Galaţi. Aceasta va fi ridicată în cartierul Mazepa
Şantierul Naval Damen Galaţi şi AFDJ Galaţi au semnat pe 12 aprilie 2017 un contract de furnizare având ca obiect construirea unui remorcher tip ASD 2810. Contractul a fost semnat
Lucrările de reparaţii din intersecţia ”Piaţa Energiei” (str. 1 Decembrie 1918 – str. Basarabiei – str. Combinatului – b-dul Siderurgiştilor) continuă, aşa încât de vineri (21.07.2017) ora 20.00 până sâmbătă
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a convocat Comisia pentru statut şi regulamente a BOR în zilele de 27 şi 28 iulie şi şedinţa de lucru a Sinodului Permanent în zilele
Premierul bulgar Boiko Borisov a discutat recent la telefon cu omologul său român Mihai Tudose despre posibilităţile de cooperare între cele două ţări în cadrul strategiei Uniunii Europene (UE) pentru
Valul de căldură din Marea Tasmaniei din ultima vară australă, care a durat 251 de zile şi a dus la creşterea temperaturii apei cu aproape 3 grade, a fost
Îndulcitorii artificiali ar putea fi asociaţi cu o creştere în greutate şi o accentuare a riscului de obezitate, diabet, hipertensiune şi boli cardiovasculare, potrivit unui nou studiu publicat în Jurnalul
Creierul femeilor care suferă de bulimie reacţionează în mod diferit la mâncare în perioadele de stres în comparaţie cu cel al persoanelor de sex feminin care nu au această problemă
Alphabet Inc vrea ca utilizatorii să posteze milioane de poveşti, videoclipuri şi fotografii pe platforma sa Google Earth în următorii câţiva ani, a declarat marţi responsabilul de program cu prilejul
Mai multe artefacte ce provin din misiunea spaţială Apollo 11, inclusiv un sac de depozitare a eşantioanelor recoltate de pe Lună, vor fi puse în vânzare în cadrul unei licitaţii






