Îndulcitorii artificiali ar putea fi asociaţi cu o creştere în greutate şi o accentuare a riscului de obezitate, diabet, hipertensiune şi boli cardiovasculare, potrivit unui nou studiu publicat în Jurnalul Asociaţiei Medicilor Canadieni (CMAJ), citat de MedicalXPress.
Consumul de îndulcitori artificiali precum aspartam, sucraloză şi stevia, din ce în ce mai răspândit, ar putea avea, conform datelor recente, efecte negative asupra metabolismului, a microflorei intestinale şi a apetitului, chiar dacă dovezile sunt încă clare.
Pentru o mai bună înţelegere a asocierii dintre consumul de îndulcitori artificiali şi efectele negative pe termen lung asupra greutăţii corporale şi a sănătăţii cardiovasculare, o echipă de oameni de ştiinţă de la Centrul pentru inovare în domeniul asistenţei medicale George & Fay Yee, din cadrul Universităţii Manitoba, Canada, a realizat o analiză sistematică a 37 de studii la care au participat în total 400.000 de persoane pe o perioadă medie de 10 ani.
Doar 7 dintre aceste cercetări au fost studii randomizate controlate (standardul principal în cercetarea clinică), la acestea participând 1.003 persoane care au fost monitorizate, în medie, timp de 6 luni.
Studiile nu au demonstrat un efect consistent al îndulcitorilor artificiali asupra pierderii din greutate, iar cercetările efectuate pe o perioadă mai lungă au subliniat o asociere între consumul de astfel de produse şi o creştere relativă a riscului de îngrăşare şi de obezitate, de hipertensiune, diabet, boli cardiovasculare şi alte probleme de sănătate.
''În ciuda faptului că milioane de persoane consumă în mod obişnuit îndulcitori artificiali, destul de puţini pacienţi au fost incluşi în studiile clinice ale acestor produse'', a declarat doctor Ryan Zarychanski, profesor asistent la Facultatea de Ştiinţe Medicale Rady din cadrul universităţii amintite. "Am descoperit că informaţiile din cercetările clinice nu susţin în mod clar beneficiile scontate ale îndulcitorilor artificiali pentru controlul greutăţii", a adăugat acesta.
''Precauţia este necesară până când vor fi pe deplin caracterizate efectele pe termen lung asupra sănătăţii ale îndulcitorilor artificiali'', a subliniat şi doctor Meghan Azad, profesor asistent la aceeaşi facultate, autoarea unui a nou studiu care îşi doreşte evaluarea influenţei acestor produse asupra femeilor gravide şi ale copiilor lor, a greutăţii, metabolismului şi bacteriilor intestinale ale acestora.