Grădina Zoologică Galaţi a anunţat programul de vară 2018 şi regulile de vizitare. Astfel, în această perioadă, programul Grădinii Zoo Galaţi este de miercuri până vineri, între orele 09:00 şi
Grădina Zoologică Galaţi a anunţat programul de vară 2018 şi regulile de vizitare. Astfel, în această perioadă, programul Grădinii Zoo Galaţi este de miercuri până vineri, între orele 09:00 şi
Instituţia Prefectului – judeţul Galaţi anunţă că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 207/2018 privind stabilirea zilei de 30 aprilie ca zi liberă, nu va avea program cu publicul în această zi,
Institutul de Hidrometeorologie din Cehia (CHMI) a înregistrat recent cea mai ridicată temperatură din ultimii 30 de ani, informează agenţia Xinhua.Recordul de temperatură maximă a fost doborât la 41 dintre
În contextul unui trafic crescut prilejuit de minivacanţa de 1 Mai, CFR Călători anunţă că operează cu întreg parcul activ de material rulant şi programează suplimentar, operativ – în funcţie
Poliţia Locală Galaţi anunţă demararea “Plan de măsuri – «ESTIVAL 2018»”. Planul de măsuri a fost lansat astăzi (n.r. – vineri, 27 aprilie 2018), la ora 17:00, simultan în cinci
Timp de trei zile, în perioada 27 – 29 aprilie 2018, pe platoul de la Sala Sporturilor din Galaţi are loc evenimentul ”România în sărbătoare – totul despre tradiţii, obiceiuri,
Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Tecuci au efectuat două percheziţii domiciliare în mai multe cauze penale, în care un bărbat de 26 ani, din Tecuci, este bănuit de săvârşirea
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi anunţă că a încheiat procedurile de achiziţie publică pentru executarea lucrării “Refacere pod la Valea Mărului peste Valea Găunoasă şi refacere zonă pod”. Contractul de proiectare
Curtea de Apel Galaţi organizează în data de 12 iunie 2018, concurs pentru ocuparea unui post vacant de specialist IT la Tribunalul Vrancea, pe perioadă nedeterminată şi a unui post
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ Galaţi informează gălăţenii că, în perioada 27 aprilie – 1 mai 2018, biblioteca va fi închisă pentru public, atât la sediul central cât şi la filiale.






