Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi anunţă că a încheiat procedurile de achiziţie publică pentru executarea lucrării “Refacere pod la Valea Mărului peste Valea Găunoasă şi refacere zonă pod”. Contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor a fost semnat cu Asocierea S.C. Gendav S.RL & S.C. Genymar S.R.L, iar valoarea acestuia este de 1.214.114 lei, fără TVA.
“Se va construi pod nou la Valea Mărului peste Valea Găunoasă, pe amplasamentul podului distrus de o alunecare de teren în luna martie a acestui an. Am reuşit în cel mai scurt timp să analizăm situaţia şi să luăm deciziile care se impuneau. Investiţia va fi realizată din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Galaţi. Vor fi realizate şi lucrări în albia cursului de apă pe o distanţă de 100 de metri. În acest moment traficul în zonă se realizează pe o variantă ocolitoare provizorie”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
Podul va fi construit pe DJ 251G şi va avea o lungime de 16,5 metri, iar perioada de realizare a proiectului este de şapte luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. De asemenea, la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Galaţi au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea a patru poduri şi podeţe pe DJ 241G (localitatea Ţepu de Sus), DJ 242E (localitatea Roşcani), DJ 251L(localitatea Braniştea) şi DJ 242C (localitatea Lungeşti), investiţie despre care cotidianul nostru a scris AICI.