Vacanţele în familie sunt mai prielnice pentru copii decât jucăriile, consideră unul dintre cei mai importanţi psihologi pentru copii din Marea Britanie. Părinţii cheltuiesc sume de bani importante pe jucării
Vacanţele în familie sunt mai prielnice pentru copii decât jucăriile, consideră unul dintre cei mai importanţi psihologi pentru copii din Marea Britanie. Părinţii cheltuiesc sume de bani importante pe jucării
Populaţia Olandei a crescut cu aproximativ 35.000 de persoane, ajungând la un total de 17.116.281, în prima jumătate a anului 2017, în special datorită migraţiei străinilor, arată datele publicate recent
Liderul spiritual al Bisericii Anglicane, arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, a proclamat recent Sudanul cea de-a 39-a provincie mondială a acestei comunităţi creştine, estimând că este “un nou început” pentru
66,6% dintre români nu şi-au permis anul trecut o vacanţă de o săptămână departe de casă, comparativ cu doar o treime din populaţia Uniunii Europene (32,9%), care a fost într-o
Noul program al Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli va fi lansat la 1 august, gata să fie pus în aplicare în întreaga Uniune
Rata şomajului în forma ajustată sezonier a fost de 5,3%, la finele lunii iunie 2017, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna precedentă (5,4%), iar numărul şomerilor a
Aventura, prietenia, distracţia, zilele însorite şi nopţile albe definesc proiectul UNSummeR organizat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR). Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG) s-a alăturat cu entuziasm evenimentului,
Prim-ministrul macedonean Zoran Zaev şi omologul său bulgar Boiko Borisov au semnat un tratat de prietenie destinat să încheie ani de dispute diplomatice, să îmbunătăţească relaţiile dintre cele două ţări
Câinii din rasa Setter fac parte din categoria câinilor de vânătoare, fiind deopotrivă animale de companie deosebit de sociabile, inteligente, loiale şi foarte ataşate de stăpânii lor. Sunt, de asemenea,
O mie de molizi norvegieni decoraţi cu funde roşii, plantaţi într-un luminiş dintr-o pădure de la periferia capitalei Norvegiei, vor furniza hârtia necesară, în 2114, pentru a tipări “Biblioteca Viitorului”






