România ar putea intra în infringement pentru nerealizarea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate cu 50% până în 2020, urmând să plătească penalităţi până la 200.000 de euro pe zi din
România ar putea intra în infringement pentru nerealizarea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate cu 50% până în 2020, urmând să plătească penalităţi până la 200.000 de euro pe zi din
Femeile care au avut cancer de sân renunţă la sarcină de multe ori, de teama să nu crească riscul de recidivă a bolii. Dar un studiu care a implicat peste
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a semnat un contract de finanţare de 18 milioane de euro pentru managementul deşeurilor în judeţul Constanţa, acesta fiind un proiect fazat, potrivit
Valoarea facturilor plătite pe fonduri nerambursabile se ridică, la ora actuală, la 800 de milioane de euro, sumă care se va regăsi în declaraţia de cheltuieli ce va fi solicitată
Consumul nelimitat al aşa-numitelor “grăsimi bune”, precum cele care se regăsesc în uleiul de măsline şi avocado, poate declanşa apariţia bolii ficatului gras, un factor de risc pentru tulburări metabolice
Cafeina i-a ajutat pe şoarecii obezi să slăbească prin faptul că le-a redus apetitul şi le-a crescut consumul de energie, potrivit unui studiu publicat recent de revista britanică Nature citată
Ecologistul şi prezentatorul de televiziune australian Steve Irwin, cunoscut sub denumirea de “Crocodile Hunter”, va primi postum o stea pe faimoasa Hollywood Walk of Fame, pentru contribuţiile aduse prin intermediul
Martha, o femelă din rasa mastiff napoletan, ce are o greutate de 56 de kilograme, a fost desemnată cel mai urât câine din lume, la cea de-a 29-a ediţie anuală
Scriitoarea britanică J.K. Rowling, autoarea celebrei serii “Harry Potter”, a dezvăluit că tânărul magician nu a fost primul din familia care s-a chemat astfel, numele său venind de la cel






