Gorilele de Cross River (după numele statului nigerian în care trăieşte această subspecie de gorilă) sunt printre cele mai misterioase şi mai rare primate superioare din lume, fiind incluse pe
Gorilele de Cross River (după numele statului nigerian în care trăieşte această subspecie de gorilă) sunt printre cele mai misterioase şi mai rare primate superioare din lume, fiind incluse pe
Şoferii începători din Marea Britanie care sunt prinşi fie şi o singură dată folosind telefonul în timp ce conduc îşi vor pierde permisul, conform noii legislaţii care a intrat în
În ultimii ani, s-au făcut progrese remarcabile în cancer, care a devenit o boală tratabilă şi de multe ori curabilă, a afirmat, într-o conferinţă de presă, şeful Clinicii de chirurgie
Mai multe investigaţii medicale care vizează medicina dentară, asistenţa medicală ambulatorie clinică, dar şi asistenţa medicală spitalicească şi acupunctura vor fi introduse prin noul contract-cadru care va intra în vigoare
Pacienţii vor avea acces mai repede la tratamentele oncologice scumpe în urma desfiinţării comisiilor de specialitate de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a afirmat dr. Adina Croitoru,
Piesele de aur dintr-un tezaur găsit de doi căutători de comori, cu ajutorul detectoarelor de metale, au fost descrise drept cele mai vechi obiecte de aur din Epoca Fierului descoperite
Diva americană a muzicii pop Lady Gaga va urca pe scena festivalului Coachella, programat să se desfăşoare în luna aprilie în California, înlocuindu-o pe compatrioata sa Beyonce, care a creat
Cunoscutul arhitect italian Stefano Boeri va construi două “eco-turnuri” la Nanjing (estul Chinei), într-un efort de a combate poluarea, care a atins niveluri alarmante în această ţară, informează Cnewsmatin.fr.Cele două
Un crocodil dintr-un parc zoo din capitala tunisiană a fost ucis cu pietre de vizitatori, a anunţat municipalitatea din Tunis, denunţând un “comportament sălbatic”, relatează AFP.“Un grup de vizitatori la
Cei doi contabili ai PricewaterhouseCoopers responsabili de gafa umilitoare produsă la premiile Oscar de duminică nu vor mai lua niciodată parte la acest eveniment, a confirmat pentru DPA o purtătoare






