Preţurile terenurilor agricole se situează între 2.500 de euro şi 10.000 de euro/ha, în funcţie de zonă, iar tendinţa de tranzacţionare se va menţine ridicată şi în 2017, după
Preţurile terenurilor agricole se situează între 2.500 de euro şi 10.000 de euro/ha, în funcţie de zonă, iar tendinţa de tranzacţionare se va menţine ridicată şi în 2017, după
În ultimul trimestru din 2017 existau, în 10 mari oraşe ale ţării (şi împrejurimi), 1.500 de ansambluri rezidenţiale în construcţie sau care urmau a fi începute în perioada următoare
Potrivit Institutului Naţional pentru Hidrologie şi Gospodărirea Apelor, în această perioadă a anului, Dunărea are debite de aproximativ 3.000 – 3.500 mc/s. Însă, în prezent, Dunărea are un debit de
WWF (World Wide Fund for Nature) România propune adaptarea măsurii de silvomediu astfel încât aceasta să poată asigura, cu bani europeni, plăţi pentru toate restricţiile necesare conservării pădurilor virgine, a
Declaraţiile fiscale referitoare la obligaţiile fiscale aferente lunii ianuarie 2018 se vor transmite obligatoriu prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, anunţă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Galaţi. Transmiterea
OMV Petrom a sponsorizat Fundaţia pentru SMURD cu suma de 45.000 de euro pentru achiziţionarea unui incubator neonatal de transport destinat Unităţii de Primiri Urgenţe (U.P.U.) SMURD Constanţa. Acesta va
Alianţa pentru Centenar a reuşit în demersul său de a impune pe ordinea de zi a actualei legislaturi a Parlamentului României să marcheze oficial Ziua Unirii Basarabiei cu Ţara. Aleşii
Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de recentele declaraţii ale prim-ministrului Marii Britanii, Theresa May, prin care se făcea referire la o posibilă limitare a drepturilor cetăţenilor europeni care vor
23 de proiecte în valoare de 18.630.289,97 euro (finanţare ENI) au fost aprobate la cel mai recent Comitet Comun de Monitorizare (CCM) al Programului Operaţional Comun “Bazinul Mării Negre 2014-2020”
Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi anunţă, în urma concursurilor de ocupare a funcţie de manager în cadrul spitalelor din subordinea CJ, numele noilor manageri. Astfel, patru spitale din judeţul Galaţi vor






