Finanţările în leasing vor creşte în a doua jumătate a acestui an, consideră 90% dintre profesioniştii care activează pe această piaţă, chestionaţi în cadrul sondajului semestrial realizat de Leaseurope, organizaţia
Finanţările în leasing vor creşte în a doua jumătate a acestui an, consideră 90% dintre profesioniştii care activează pe această piaţă, chestionaţi în cadrul sondajului semestrial realizat de Leaseurope, organizaţia
Numărul societăţilor intrate în insolvenţă a scăzut, în primele şapte luni din 2014, cu 13,37%, comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, până la 15.124, conform datelor centralizate
Specialiştii francezi au analizat ultimele evoluţii din agricultura românească şi au ajuns la o concluzie care nu poate decât sa ne bucure: România ar putea redeveni “Grânarul Europei”, potrivit agrointel.ro,
Preţul a zece branduri din industria bunurilor de larg consum, o piaţă de 10 mld. euro, a crescut la raft cu 27% din mai 2008 până în prezent, o perioadă
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) consideră că procesul de creditare a economiei reale trebuie accelerat, în scopul relansării investiţiilor şi asigurării reintrării economiei româneşti
Deficitele de apă din solul agricol se menţin pe suprafeţe agricole extinse din sud-estul, estul şi local în sudul şi vestul ţării şi doar în cazul porumbului rezerva de umiditate
Numai o treime dintre români au încredere în bănci, mai mult de jumătate se declară puţin şi foarte puţin informaţi cu privire la sistemul financiar, iar cei care vor să
Economiştii ING Bank susţin că sectorul agricol ar putea avea anul acesta un impact negativ de 0,8 puncte procentuale, mai puţin pronunţat faţă de cel estimat în trecut, potrivit unui
Mai mult de trei sferturi (77%) dintre consumatorii români caută informaţii online despre smartphoneuri sau tablete, iar 55% dintre ei cumpără online, clasându-se, astfel, înaintea britanicilor şi belgienilor la acest
Numărul total al pensionarilor era, la finele lunii aprilie 2014, 5.194.900 persoane, în timp ce efectivul salariaţilor totaliza 4.423.200 persoane, înregistrându-se, astfel, circa 1,174 pensionari la un salariat, conform statisticilor






