
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus oficial o iniţiativă legislativă prin care propune instituirea anului 2026 ca „Anul Statelor Unite ale Americii în România”. Demersul vine în contextul în care, peste doi ani, se vor împlini 250 de ani de la semnarea Declaraţiei de Independenţă a SUA.
Conform proiectului de lege, iniţiativa are scopul de a consolida parteneriatul strategic dintre cele două ţări, promovând totodată valorile fundamentale precum libertatea şi democraţia, într-un climat internaţional tot mai tensionat.
Ce prevede proiectul de lege:
Iniţiatorii subliniază că marcarea acestui moment este esenţială pentru reconfirmarea angajamentului României faţă de valorile democratice autentice. Proiectul de lege urmează să intre în circuitul parlamentar pentru dezbateri şi vot în camerele legislativului.






