Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut cu 5,4% în primul semestru al acestui an, în termeni nominali, comparativ cu aceeaşi perioadă a
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut cu 5,4% în primul semestru al acestui an, în termeni nominali, comparativ cu aceeaşi perioadă a
Exporturile de produse agroalimentare în afara spaţiului comunitar au totalizat 1,165 milioane de tone, în primele patru luni din acest an, fiind de peste trei ori mai mari decât importurile
Întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) din Regiunea Dunării vor putea participa, între 30 şi 31 octombrie, la Bucureşti, la cea de-a treia ediţie a manifestării „Danube Financing Dialogue”, unde vor
Numărul restanţierilor – persoane fizice – la bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN) a crescut în luna iunie cu 0,63%, faţă de mai 2013, ajungând la 740.180 persoane, potrivit datelor
Un număr de 75.983 persoane au fost încadrate în muncă în primul trimestru al acestui an, ceea ce reprezintă 22,02% faţă de cât s-a programat pentru anul 2013 şi aproximativ
Băncile trebuie să se apropie de clienţi şi să înţeleagă faptul că această apropiere este în interesul lor pentru că reprezintă sursa lor principală de câştig, a arătat, luni, guvernatorul
Aproape 75.000 de puncte de vânzare a pâinii s-ar putea închide de la 1 ianuarie 2014, dacă autorităţile vor aproba până la 1 septembrie proiectul de Hotărâre de Guvern iniţiat
România a exportat în primele patru luni ale acestui an 1,963 milioane de tone de produse agroalimentare în ţările intra şi extracomunitare, cu aproape 10 procente mai puţin decât în
Înmatriculările noi de vehicule rutiere şi cele pentru transportul pasagerilor au crescut, în primele şase luni ale anului, cu 17,8%, faţă de aceeaşi perioadă din 2012, arată datele Institutului Naţional
România are înregistrate 4.400 de produse tradiţionale, însă unele dintre acestea nu sunt active sau nu corespund conceptului de „produs tradiţional”, iar pentru reglementarea pieţei Ministerul Agriculturii a elaborat un






