Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a prelungit cu 14 zile, până la 1 februarie 2013, termenul limită pentru depunerea proiectelor aferente celei de-a douăsprezecea sesiuni pentru
Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a prelungit cu 14 zile, până la 1 februarie 2013, termenul limită pentru depunerea proiectelor aferente celei de-a douăsprezecea sesiuni pentru
Premierul Victor Ponta va prezenta joi, în cadrul unei conferinţe de presă, elemente legate de bugetul pe 2013, care se vor constitui într-o “stare a naţiunii” care să arate ce
Firmele care au în denumire sintagma “societate comercială” sunt obligate ca în termen de doi ani începând de la 1 februarie să facă demersurile necesare înlocuirii sintagmei antemenţionate cu termenul
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, luni, menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, au anunţat reprezentanţi ai BNR. CA
Anul 2013 ar putea aduce scăderi abrupte ale preţurilor petrolului şi aurului, creşterea costurilor de finanţare ale Spaniei până la niveluri alarmante, aprecierea puternică a francului elveţian şi yenului japonez,
În 2012 tot mai multe persoane au căzut pradă sărăciei, care afectează clasa de mijloc, slăbeşte coeziunea socială şi atinge grupuri protejate până în prezent, cum ar fi femeile şi
Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii economice şi monetare, cunoscut şi sub numele de „pactul fiscal”, a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2013, după ratificarea
Sectorul de producţie din Europa intră în 2013, în cea mai mare parte, într-o perioadă de stagnare, în contextul în care date noi dezvăluie că nu există o relaxare semnificativă
După un an 2012 destul de dificil traversat de piaţa auto din România, caracterizat prin cifre de vânzări scăzute în comparaţie cu anul anterior, importatorii şi distribuitorii celor mai importanţi
Rata şomajului a fost de 6,8% la finele trimestrului trei 2012, în scădere atât faţă de trimestrul anterior (6,9%), cât şi faţă de trimestrul corespunzător din 2011 (7,2%), cu o






