Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri intenţionează că, până la sfârşitul lunii august, să finalizeze proiectul Legii întreprinderilor mici şi mijlocii. “Legat de IMM-uri, vrem ca până la sfârşitul
Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri intenţionează că, până la sfârşitul lunii august, să finalizeze proiectul Legii întreprinderilor mici şi mijlocii. “Legat de IMM-uri, vrem ca până la sfârşitul
Asociaţia Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR) estimează pentru sfârşitul acestui an o rată anuală a inflaţiei de 3,7%, potrivit unui comunicat de presă. „Această valoare este în creştere
Cifra de afaceri din industrie, în luna mai 2012 comparativ cu luna aprilie, a crescut pe total industrie cu 12,9% datorită creşterilor din industria prelucrătoare (plus 13,5%), conform datelor furnizate
Veniturile totale medii lunare au reprezentat, în primul trimestru al acestui an, în termeni nominali, 2.480 lei pe gospodărie şi 862 lei pe persoană, iar cheltuielile s-au cifrat la 2.245
Rata şomajului în euroregiunile din România a crescut anul trecut cu 0,1%, ajungând la 7,4%, potrivit datelor prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Din statistici reiese că şomajul în
Agenţia de rating Standard and Poor’s (SP) a apreciat marţi că, datorită acordului încheiat la sfârşitul lunii iunie de liderii zonei euro, criza datoriilor suverane din Europa ar putea începe
Comisia Europeană a iniţiat în aprilie cinci investigaţii pentru a vedea dacă Hidroelectrica a încălcat normele comunitare privind ajutorul de stat. Instituţia europeană arăta atunci că sunt indicii cum că
În ultima vreme nu doar în Orient, ci şi în Occident au devenit lucru obişnuit astfel de noţiuni precum „bankingul islamic” şi „economia conform Sharia”. Experţii musulmani asigură că tocmai
Contribuţiile sociale obligatorii sunt colectate, începând cu 1 iulie, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit noului Cod Fiscal. Dacă nu ştiţi exact ce aveţi de făcut, cui trebuie
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, analizează aducerea dobânzilor BCE “într-o zonă crepusculară” de care se fereşte chiar şi şeful Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke. O reducere a






