
La nivel naţional se desfăşoară Planul de acţiune „PIROTEHNIC”, în contextul căruia, la data de 28 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Brăila au efectuat patru percheziţii domiciliare în municipiu şi comuna Măxineni.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit la domiciliul unui tânăr de 34 de ani, din Brăila 48 kg de articole pirotehnice din categoriile P1 şi F2 şi F3, în valoare de peste 3.800 lei, deţinute fără drept.
De asemenea, la domiciliul altui bărbat de 34 de ani din comuna Măxineni, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit aproximativ 162 kg de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3 şi F4, în valoare de peste 12.900 lei, deţinute fără drept.
Totodată, poliţiştii au mai descoperit la domiciliul bărbatului din municipiu o armă neletală din categoria celor supuse autorizării de tir sportiv, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor din Codul Penal.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea indisponibilizării şi continuării cercetărilor în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3, F4 în scopul comercializării, fără drept prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
În plus, la data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 21:50, poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Făurei, au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Mihai Eminescu din localitatea Dudeşti. Poliţiştii au identificat asupra pasagerului ce se afla în autoturism, mai multe articole pirotehnice din categoriile P1 şi F3. Poliţiştii au stabilit identitatea pasagerului, un tânăr de 22 de ani din oraşul Însurăţei.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3, F4 în scopul comercializării, fără drept prevăzută de Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Poliţiştii reamintește că articolele pirotehnice, doar cele de divertisment din categoria F1 pot fi vândute, pe piaţă, doar persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Articolele pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 şi P2 nu pot fi comercializate persoanelor fizice, fiind destinate specialiştilor autorizaţi.
Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie, pe a cărui rază se execută jocurile respective.
Actiunile continuă şi în perioada următoare.






