E iarnă iar şi, cum iarna nu-i ca vara, ne-au lovit din plin eternele probleme de sezon. M-am decis să scriu acest editorial astăzi, luni, 24 ianuarie, la ora, 10.00,
E iarnă iar şi, cum iarna nu-i ca vara, ne-au lovit din plin eternele probleme de sezon. M-am decis să scriu acest editorial astăzi, luni, 24 ianuarie, la ora, 10.00,
Nu-i aşa că afară e un peisaj feeric? Nu-i aşa că zăpada care cade, cade şi nu se mai opreşte a adus bucurie în sufletele tuturor copiilor? Nu-i aşa că
Zilele trecute, preşedintele României, nenea Traian Băsescu, a anunţat că are o iniţiativă menită a tăia macaroana celor eterni candidaţi la înfruntarea din banu’ public spre a-şi etala priceperile într-ale
Cu mulţi ani în urmă, ca proaspăt învăţăcel în presă, mi-am pus o întrebare la care nu găseam răspuns deşi încercam din răsputeri să aflu o explicaţie. E vorba de
Dar mai sigur niciodată sau, dacă ai noroc, se rezolvă ceva-ceva, dar nu mâine, ci peste vreo săptămînă, lună ori vreun an, depinde de complexitatea problemei, dar şi atunci problema
Asta-i marea problemă a noastră, a românilor de pe plaiurile mioritice, deşi am tot primit promisiuni de la mincinoşii ăştia de guvernanţi că anul ăsta ne va fi mai bine,
Vă amintiţi istorioarele cu feciorii Vrâncioaiei, otrăvirea fântânilor şi pârjolirea ogoarelor, pentru ca invadatorii turci să sufere de foame, sete, să moară dacă ar consuma apa din acele fântâni şi
…cum o să mai găsească guvernanţii drumul spre casă (pardon, relansare economică)? Greu, foarte greu dacă e să ne uităm în jur, la economia reală, care e la fel de
Ce e alb ni se spune că e negru, prostia e la loc de cinste şi e aşa ”vopsită” de trebuie să spui că e geniul cel mai curat iar
Mare istorie şi cu benzina asta. Pe vrema „Împuşcatului” primeai cotă de combustibil şi îţi drămuiai litrii care ţi se cuvin în aşa fel încât să poţi merge la părinţi,






