Ce e alb ni se spune că e negru, prostia e la loc de cinste şi e aşa ”vopsită” de trebuie să spui că e geniul cel mai curat iar munca e considerată lene chiar de leneşii care nu trudesc nici măcar o secundă şi aceea pentru a-şi semna de primirea banilor. Probabil că mai mereu a fost aşa pe lumea asta dar numai în momentele în care e rău peste tot toate consideraţiile astea nu mai sunt nuanţe ci fapte dureros de clare.
Cum poţi să lupţi cu neadevărurile aflate la loc de cinste? Ce sens are să combaţi un sistem? Din nou ajungem la sintagma „sistemul e de vină”, dacă realizezi uneori cât de inutil de dureroasă e până şi încercarea de a restabili lucrurile. Dar nici lipsa acţiunii nu îţi aduce vreo rezolvare şi uneori ajungi la concluzia că mai bine faci ceva care e posibil să nu te ajute prea mult decât să nu faci nimic. Uneori o răbufnire care zgâlţăie şi o secundă un munte de nesimţire poate fi considerată o victorie într-o bătălie, chiar că ştii că mai mult ca sigur războiul va fi pierdut.
Inutilă până la urmă e doar lipsa oricărui gest de revoltă nu şi o secundă de acţiune. Poate, că pas cu pas, secundă de răbufnire cu secundă, ceva, măcar un pic, din armura de nedreptate, prostie şi neadevăr pe care fiecare dintre noi le întâlnim zilnic, ceva microscopic va ceda şi în timp totul va reveni la normal. E vorba de o normalitate care însă în niciun caz nu va mulţumi pe toată lumea, dar care, chiar de e recunoscută de 50%, tot e altceva decât abjectul şi oribilul circ al minciunii şi nesimţirii puse în loc de adevăr şi bun simţ.
Până la urmă aşa-zisa normalitate... adică ce e bun ce e rău, ce e permis şi ce nu e permis, sunt noţiuni care variază de la o etapă de dezvoltare la alta. E sigur că în epoca cavernelor era probabil de bun simţ şi indicat să fie ucise, la întâmplare, animale sălbatice pentru hrană, dar în altă epocă asta poate însemna braconaj, faptă a cărei pedeapsă, şi ea, variază de la o epocă de alta destul de mult, de la ştreang la o amendă sau la închisoare.
A fost mereu lumea cu susul în jos? Sunt sigură că fiecăruia aşa i s-a părut la un moment dat. Problema cred că apare atunci când această părere e împărtăşită de cei mai mulţi. Dar nu e vorba de cei mai mulţi dintre aceia care deţin puterea, ci de cei mai mulţi dintre oamenii obişnuiţi. Ce-i drept, şi noţiunea de om obişnuit variază de la o epocă istorică la alta, dar asta e deja un fapt de la sine înţeles. E bine ca măcar într-o singură zi să nu spui că albul e negru şi că minciuna e adevăr şi asta poate însemna un început.
