Două condiţii primordiale pentru a „trăi bine” sau aşa cred unii, ăia de ne promiteau marea cu sarea prin campaniile electorale. Şi ca să fie totul ok, iaca şi frigul
Două condiţii primordiale pentru a „trăi bine” sau aşa cred unii, ăia de ne promiteau marea cu sarea prin campaniile electorale. Şi ca să fie totul ok, iaca şi frigul
Ce frumoasă e politica asta românească! Atât de frumoasă, de mai-mai că îţi vine s-o scuipi ca să n-o deochi. Ultima ilustrare a acestei „frumuseţi” a fost cea legată de
Pe meleagurile Absurdistanului totul este pe dos, depăşind limita iraţionalului. Regula se aplică tuturor – de la mic la mare, de la deştept la tolomac, de la bogat la sărac.
Am aşteptat o săptămână să vedem ce spun judecătorii Curţii Constituţionale despre Legea pensiilor şi vestea ne-a bulversat. CCR a respins contestaţiile depuse de PNL şi PSD şi a declarat
Noţiunea de asigurat medical desemnează, sau cel puţin ar trebui să însemne, peste tot în lume, dreptul unei persoane de a primi gratuit, în limita asigurării, anumite tratamente sau proceduri
Premierul ne-a anunţat pe 2 octombrie că greul nu a trecut, dar că nu trebuie să fim negativişti şi pesimişti. Ne-a asigurat că prin măsurile luate s-au pus deja bazele
De ceva vreme societatea noastră este într-o fierbere ce rezultă în urma unui mix de nemulţumiri generate de tăieri salariale, închideri de firme, şomaj în ascensiune şi, nu în ultimul
Strict, dar strict pentru a proteja jurnaliştii, un distins parlamentar liberal, numitul Ghişe, părintele iniţiativei cu „o ştire bună/una rea”, s-a gândit că nu ar fi rău ca jurnaliştii să
S-a amânat decizia Curţii Constituţionale în privinţa Legii pensiilor, deci tot nu ştiu cum stăm. Dar asta nu este o problemă, pentru că opinia mea rămâne aceeaşi indiferent de ce
Recent, micii întreprinzători gălăţeni îşi făceau public un top al celor mai profitabile firme din oraş şi judeţ în anul care a trecut. Şi nu erau puţine societăţile care obţinuseră






