Începe cea de a X-a ediţie a proiectului Galaţi Summer University, o ocazie pentru elevi să afle, prin experienţa lor personală, ce înseamnă viaţa de student. Astfel, timp de 2
Începe cea de a X-a ediţie a proiectului Galaţi Summer University, o ocazie pentru elevi să afle, prin experienţa lor personală, ce înseamnă viaţa de student. Astfel, timp de 2
Un copil în vârstă de doar 3 ani din comuna Munteni a fost atacat în apropierea casei, la marginea localității, în timp ce era cu bunicul său. “Eu am mers
Câteva zeci de angajaţi ai Casei de Pensii Galaţi au protestat şi astăzi, 17 iulie 2025, timp de două ore, nemulţumiţi de măsurile de austeritate ale guvernului. Salariaţii se plâng
Un şofer neatent, în vârstă de 23 de ani, a pierdut controlul maşinii, în cartierul Micro 19, şi a lovit două maşini parcate. Din impact, una dintre maşinile parcate a
Dr. Victoria Daniela Gogulescu, fostă şef Secţie Obstetrică-Ginecologie la Spitalul Judeţean Galaţi, s-a stins din viaţă luni seară, 14 iulie 2025. În ultimele două zile, reputatul doctor gălăţean s-a aflat
Tentativă la omor la Iveşti, de la o palmă. Scena sângeroasă s-a petrecut pe stradă.“La data de 14.07.2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a
În cadrul unei acţiuni planificate de inspecţie, comisarii Gărzii de Mediu Galaţi au verificat un operator economic din comuna Barcea, judeţul Galaţi, ce desfăşoară activităţi de colectare şi tratare a
28 de ani are pedepse contopite de executat mama, Eugenia Vasilache (foto), dar câte 18 ani au de executat fiecare şi unchiul şi mătuşa, complici. Femeia a fost acuzată că
Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, informare privind organizarea şi desfăşurarea probei scrise din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar:Marţi, 15 iulie 2025, va avea loc proba
După cum Monitorul de Galaţi a anunţat în articolul “Sindicaliştii din combinatul siderurgic anunţă proteste la Galaţi şi Bucureşti“, Asociaţia pensionarilor Siderurgiştilor 2006, Sindicatul Liber al Siderurgiştilor, Sindicatul ULP, Sindicatul






