Toate persoanele care călătoresc, pe cale aeriană sau maritimă, în Regatul Ţărilor de Jos din zone de risc, inclusiv din România, trebuie să prezinte, începând de sâmbătă, 23 ianaurie 2021,
Toate persoanele care călătoresc, pe cale aeriană sau maritimă, în Regatul Ţărilor de Jos din zone de risc, inclusiv din România, trebuie să prezinte, începând de sâmbătă, 23 ianaurie 2021,
Polonia a acordat joi licenţe pentru cinci doctori din Belarus şi Ucraina în baza unei noi proceduri simplificate, în contextul în care se confruntă cu un deficit medical pe timpul
Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat joi că o orice persoană care ajunge cu avionul în Statele Unite va fi obligată de acum înainte să intre în carantină, notează AFP.
Noul preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, a dezvăluit miercuri că predecesorul său, Donald Trump, i-a lăsat înainte de a pleca de la Casa Albă o scrisoare “foarte generoasă”, transmite
Răspândirea noului coronavirus în Franţa ar putea să se accelereze rapid în lunile următoare din cauza apariţiei unei variante mai contagioase, au avertizat miercuri doi reprezentanţi ai spitalelor din Paris,
Un număr de 1.755.000 de persoane s-au înregistrat online şi pe mail până în prezent în Ungaria pentru vaccinarea împotriva COVID-19, a anunţat miercuri un oficial guvernamental, relatează MTI. Cei
Directorul institutului german de boli infecţioase Robert Koch (RKI), Lothar Wieler, s-a arătat îngrijorat de posibilul impact pe care l-ar putea avea asupra Germaniei noile mutaţii mai infecţioase ale coronavirusului
Dezvoltatorii vaccinului rus împotriva noului coronavirus, Sputnik V, au afirmat joi că accesul la contul oficial de Twitter al acestui vaccin a fost restricţionat de reţeaua socială americană, înainte de
Anthony Fauci, unul dintre cei mai cunoscuţi medici infecţionişti din Statele Unite, a declarat că sălile de concerte şi cinematografele ar putea să se redeschidă “în toamna anului 2021”, în
Centrul de pregătire a cosmonauţilor ruşi a anunţat marţi că a început campania de vaccinare generală a angajaţilor săi împotriva maladiei COVID-19, pentru a putea să îşi desfăşoare cât mai






