Statele Unite se pot aştepta la un răspuns clar şi o Europă unită, în cazul în care decide să mărească tarifele, a declarat duminică ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le
Statele Unite se pot aştepta la un răspuns clar şi o Europă unită, în cazul în care decide să mărească tarifele, a declarat duminică ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le
David Davis (foto), ministrul britanic pentru Brexit, a demisionat pe fondul dezacordului său faţă de poziţia Guvernului Theresa May în legătură cu procesul de ieşire al Marii Britanii din Uniunea
Centralele nucleare din Franţa sunt o ameninţare la siguranţă din cauza faptului că se bazează prea mult pe surse externe, sunt nesigure în cazul unui atac terorist şi duc lipsă
Taxele vamale impuse de Administraţia Trump asupra unor importuri din China au intrat vineri, 06 iulie 2018, în vigoare, iar oficiali chinezi au semnalat anterior că Beijingul va lua măsuri
Preşedintele american Donald Trump a trimis scrisori liderilor statelor membre NATO, inclusiv ai Germaniei, Belgiei, Norvegiei şi Canadei, cerându-le să îşi majoreze cheltuielile în domeniul apărării, relatează site-ul EUObserver.com, citat
Preşedintele Vladimir Putin a acordat titulaturi onorifice unor unităţi militare ruse pentru a comemora regimente şi divizii sovietice care s-au remarcat în cel de-al Doilea Război Mondial, printre titulaturi regăsindu-se
Autorităţile din Statele Unite au dejucat un atentat care urma să fie comis de Ziua Independenţei, pe 4 iulie, arestând un simpatizant al reţelei teroriste Al-Qaida, anunţă Biroul Federal de
Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că practicile Uniunii Europene în domeniul comerţului sunt similare cu cele ale Chinei, susţinând că Uniunea Europeană este “posibil la fel de rea” ca
Oficialii UE şi-au pierdut toate speranţele că acordul de Brexit cu Marea Britanie va putea fi semnat la Consiliul European din luna octombrie, relatează cotidianul The Independent, citând surse din
Preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump se vor întâlni pe data de 16 iulie la Helsinki, se arată într-un comunicat dat publicităţii recent de către Kremlin, informează agenţia de ştiri






