Peste 70 la sută dintre cetăţenii francezi sunt nemulţumiţi de activităţile Administraţiei Emmanuel Macron pentru protecţia mediului înconjurător, arată un sondaj efectuat de Institutul francez de sondare a opiniei publice
Peste 70 la sută dintre cetăţenii francezi sunt nemulţumiţi de activităţile Administraţiei Emmanuel Macron pentru protecţia mediului înconjurător, arată un sondaj efectuat de Institutul francez de sondare a opiniei publice
Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infringement la adresa României şi s-a desistat într-o clauză aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în perioada 04 mai –
Preşedintele Donald Trump a criticat dur decizia companiei Harley-Davidson de a transfera o parte a producţiei în afara Statelor Unite pentru a evita măsurile vamale impuse de Uniunea Europeană, avertizând
Numărul persoanelor care trăiesc în condiţii de sărăcie în Italia a ajuns în 2017 la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani, conform unui raport al Biroului de Statistică
Producţia globală de cafea din intervalul 2018-2019 este estimată să crească până la cifra record de 171,2 milioane de saci, cu 11,4 milioane de saci mai mult decât în 2017-2018,
Preşedintele SUA Donald Trump menţine sancţiunile impuse Coreei de Nord, afirmând că regimul lui Kim Jong-un reprezintă încă o “ameninţare extraordinară” nucleară. Declaraţia alarmantă a liderului de la Casa Albă
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a efectuat, marţi, 15 mai 2018, o vizită în Republica Federală Germană, în cadrul căreia a avut o întrevedere trilaterală cu Michael Roth,
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a traversat marţi noul pod care leagă Rusia de Crimeea la volanul unui camion portocaliu, inaugurând astfel tronsonul rutier al acestui pod cu o mare încărcătură
Ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian a calificat marţi situaţia din Orientul Mijlociu drept ”explozivă” şi a criticat SUA pentru acţiunile unilaterale în regiune, precum şi Israelul pentru –
Camera Deputaţilor de la Madrid a acceptat recent să examineze un proiect de lege care ar autoriza eutanasia, o premieră în Spania, unde perspectiva legalizării unei astfel de proceduri continuă






