Câteva sute de oameni de ştiinţă şi experţi în mediu au manifestat duminică la Boston pentru a protesta împotriva lui Donald Trump şi a administraţiei sale pe care ei le
Câteva sute de oameni de ştiinţă şi experţi în mediu au manifestat duminică la Boston pentru a protesta împotriva lui Donald Trump şi a administraţiei sale pe care ei le
Organizaţia Amnesty International a adresat marţi un apel liderilor lumii să nu folosească acordul “dezastruos” între Uniunea Europeană şi Turcia de stopare a migraţiei, încheiat anul trecut, drept model pentru
Cel puţin 30 de persoane au murit şi aproximativ 20.000 de vite au pierit în urma furtunii de zăpadă care s-a abătut asupra provinciilor Faryab şi Badakhshan, din nordul Afganistanului,
Evoluţiile meteo nefavorabile din Spania şi Italia au provocat dispariţia salatei şi dovleceilor de pe rafturile supermarketurilor din Europa, iar acum a venit rândul uleiului de măsline, informează Bloomberg.International Olive
După 25 de ani de la operaţiunea “Mani Pulite”, care a zguduit o clasă politică dominată de corupţie, Italia încă se mai luptă cu vechii săi demoni, comentează agenţia France
Insulele Feroe, un arhipelag autonom în cadrul Danemarcei situat în zona Atlanticului de Nord, vor organiza anul viitor pe data de 28 aprilie un referendum pentru o nouă Constituţie care
Armata Republicii Moldova a primit un nou lot de tehnică militară din partea guvernului Statelor Unite ale Americii, în baza unui acord bilateral de cooperare semnat la 21 martie 1994,
Miniştrii apărării din statele membre NATO au convenit să înfiinţeze un nou centru regional pentru a răspunde ameninţărilor din sud, a anunţat secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, citat de
Comisia Europeană a transmis un ”ultim avertisment” Marii Britanii şi altor state membre ale Uniunii privind încălcarea limitelor de poluare atmosferică, relatează BBC News în ediţia electronică.Executivul comunitar face referire
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că România, Letonia şi Lituania se îndreaptă spre îndeplinirea obiectivului Alianţei Nord-Atlantice privind alocarea a cel puţin 2% din PIB pentru apărare,






