20 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Comisia Europeană avertizează state membre privind încălcarea limitelor de poluare atmosferică
Comisia Europeană avertizează state membre privind încălcarea limitelor de poluare atmosferică

Comisia Europeană a transmis un ''ultim avertisment'' Marii Britanii şi altor state membre ale Uniunii privind încălcarea limitelor de poluare atmosferică, relatează BBC News în ediţia electronică.
Executivul comunitar face referire la faptul că limitele au fost depăşite în mod repetat în 16 zone din Regatul Unit printre care se numără Londra, Birmingham, Leeds şi Glasgow.
Germania, Franţa, Spania şi Italia au fost de asemenea avertizate în ce priveşte nivelurile de dioxid de azot.
Comisia a indicat că în cazul în care aceste ţări nu adoptă măsuri concrete în următoarele două luni chestiunea va fi înaintată Curţii Europene de Justiţie.
Dioxidul de azot provine de la surse de poluare care includ fabrici şi autoturisme, în special motoarele care funcţionează cu motorină.
Potrivit Comisiei Europene, 400.000 de persoane mor anual prematur la nivelul Uniunii Europene ca urmare a calităţii proaste a aerului, iar milioane de persoane suferă de maladii respiratorii şi cardiovasculare.
Potrivit legislaţiei comunitare, când limitele poluării atmosferice sunt încălcate statele membre sunt obligate să pună în aplicare planuri prin care să reducă nivelul poluării atmosferice.
Întrebat dacă Marea Britanie trebuie să respecte aceste prevederi chiar şi după Brexit, purtătorul de cuvânt al Comisei Europene Alexander Winterstein a declarat: ''atât timp cât Marea Britanie este stat membru al Uniunii Europene, drepturile şi obligaţiile i se aplică''. ''Legislaţia comunitară se aplică în integralitate'', potrivit lui Winterstein, conform BBC News.


Articole înrudite