Timp de peste o sută de ani, cercetătorii au încercat zadarnic să afle cum se deplasează singure pietrele din Valea Morţii. Abia acum un om de ştiinţă are o explicaţie
Timp de peste o sută de ani, cercetătorii au încercat zadarnic să afle cum se deplasează singure pietrele din Valea Morţii. Abia acum un om de ştiinţă are o explicaţie
Alianţa Nord-Atlantică nu este pregătită să facă faţă unui atac al Rusiei asupra unuia dintre statele membre NATO, a apreciat joi o comisie parlamentară britanică însărcinată cu probleme de Apărare.
Aeroportul Zaventem din Bruxelles va testa din 2015 un sistem de recunoaştere facială, pentru a controla pasagerii proveniţi din ţările neincluse în zona fără frontiere Schengen, informează ziarul Le Soir,
Turiştii din capitala Franţei şi din împrejurimile acesteia vor trebui să plătească o taxă suplimentară de 2 euro (2,72 dolari) pe noapte începând de la 1 septembrie, relatează DPA. Adunarea
Marea Britanie va reduce la jumătate, de la şase la trei luni, perioada în care imigranţii din Uniunea Europeană fără şanse reale de a-şi găsi un loc de muncă pot
Organizaţia Naţiunilor Unite negociază un nou acord internaţional privind schimbările climatice, cunoscut sub numele de Platforma Durban pentru o acţiune consolidată, care va acoperi toate ţările.Noul acord va fi adoptat
Virusul mortal Ebola ar putea să se propage “ca un foc de pădure”, au avertizat autorităţile americane în domeniul Sănătăţii, cerându-le persoanelor care călătoresc în Africa de Vest să adopte
Fondurile UE neutilizate de România şi Bulgaria ar trebui redirecţionate către Germania şi alte ţări care se confruntă cu “imigraţia sărăciei”, a afirmat, într-un interviu, ministrul Muncii din Renania de
Vladimir Putin şi-a consolidat poziţia numărul 1 în topul celor mai puternici oameni din lume, după ce a anexat Crimeea şi a sprijinit forţele insurgente proruse din estul Ucrainei. Dacă
Compania care administrează centrala avariată Fukushima, Tepco, a recunoscut că o cantitate importantă de praf radioactiv a fost eliberată în august 2013 în cadrul lucrărilor de îndepărtare a deşeurilor acumulate






