Reuniţi pentru prima dată sub sigla unui sindicat internaţional, UITA, angajaţii din domeniul fast-food au ajuns la un acord cu privire la lansarea protestului pe 15 mai, când vor avea
Reuniţi pentru prima dată sub sigla unui sindicat internaţional, UITA, angajaţii din domeniul fast-food au ajuns la un acord cu privire la lansarea protestului pe 15 mai, când vor avea
Situaţia e ameninţătoare: conform NATO, Rusia ar fi mobilizat până la 40.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina. În peste o sută de puncte militare sunt staţionate tancuri, elicoptere, artilerie,
Economia din statele Uniunii Europene reîncepe să crească. Consumatorii speră ca în acest an criza economică să ia într-un final sfârşit.Indicele climatului de consum pentru UE reflectă clar această tendinţă,
Un chinez în vârstă de 49 de ani a decedat după ce a contractat gripă aviară de tip H5N6, iar acest deces ar putea fi primul din lume provocat de
Elveţia, unul dintre cele mai mari paradisuri fiscale, a anunţat că se va înscrie în programul care permite schimbul de informaţii cu alte state despre conturile bancare deschise pe teritoriul
Deficitul bugetar al zonei euro va scădea anul acesta la 2,5% din PIB şi la 2,3% din PIB în 2015, sub limita oficială de 3% din Produsul Intern Brut prevăzută
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat o lege care le permite refugiaţilor în Rusia să lucreze fără permis, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni pe site-ul de informaţii juridice
China va depăşi Statele Unite în acest an, devenind cea mai mare economie la nivel global în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, în timp ce India s-a instalat deja
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege care interzice cuvintele vulgare în mass-media, filme, piese de teatru, spectacole, concerte, cărţi şi opere de artă, consemnează agenţia EFE.Nerespectarea interdicţiei
În unele ţări bogate, ca SUA, Franţa, Canada sau Austria, creşterea inegalităţilor din ultimii 30 de ani a dus la o erodare a claselor de mijloc, se arată într-un raport






