În sfârşit, cele două părţi semnatare ale Acordului de readmisie obţin ceea ce îşi doresc de multă vreme: conform înţelegerii semnate pe 16 decembrie, imigranţii ilegali ajunşi în UE prin
În sfârşit, cele două părţi semnatare ale Acordului de readmisie obţin ceea ce îşi doresc de multă vreme: conform înţelegerii semnate pe 16 decembrie, imigranţii ilegali ajunşi în UE prin
Agenţia americană pentru Securitate Naţională (NSA) ar trebui să coopereze mai bine cu “aliaţii apropiaţi” ai Statelor Unite, iar criteriile de supraveghere a unor lideri străini ar trebui reexaminate, potrivit
Când oameni din Ucraina, dar şi din Republica Moldova sau Armenia, ies în stradă pentru a cere apropierea de UE, ei sunt în primul rând sătui de traiul lor în
Conservatoarea Angela Merkel a fost aleasă marţi de către deputaţi, cu o majoritatea zdrobitoare, pentru al treilea mandat de cancelar al Germaniei, a anunţat preşedintele Bundestagului Norbert Lammert. Merkel, în
Fostul premier al Republicii Moldova Vlad Filat se va cãsãtori cu o prezentatoare de ºtiri de la Pro TV Chiºinãu, Angela Gonþa. Anunþul a fost fãcut duminicã seara de Angela
Norvegia, þarã unde unitãþile penitenciare sunt suprapopulate, a cerut Suediei sã-i închirieze locuri în închisori, în condiþiile în care populaþia carceralã a acesteia din urmã este în scãdere, a afirmat
Europa este pregãtitã sã devinã urmãtoarea superputere economicã în deceniul 2020-2030, devansând state precum SUA, estimeazã directorul firmei de consultanþã Europe Economics, Andrew Lillico, citat de CNBC, care noteazã însã
Vânzãrile de biciclete în Europa le-au depãºit anul trecut pe cele de autoturisme, inclusiv în þãrile din sudul continentului, ca urmare a prãbuºirii vânzãrilor de maºini din cauza crizei, transmite
Înainte de izbucnirea crizei economice în Uniunea Europeanã, bãncile greceºti erau un factor important în finanþarea activitãþilor din Balcani. Peste 1900 de filiale ale bãncilor greceºti, cu 23.000 de angajaþi,
Directorul Organizaþiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC), Ahmet Uzumcu, a declarat marþi cã sperã ca operaþiunile de distrugere a arsenalului chimic sirian sã înceapã înainte de sfârºitului lunii ianuarie. “Sperãm






