26 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Handbalistele de la CSM Galaţi s-au şi ne-au obişnuit cu înfrângerile
Handbalistele de la CSM Galaţi s-au şi ne-au obişnuit cu înfrângerile

Liga Florilor MOL a programat în weekend câteva partide din cea de-a 16-a etapă. După o serie de meciuri mai bune în acest an neconcretizată şi la zestrea de puncte, CSM Galaţi a primit vizita celor de la Minaur Baia Mare, formaţie clasată pe locul 8 în acest sezon măcinată şi ea de probleme. Din păcate, fetele pregătite de Valeriu Costea au prins o zi foarte slabă, cu multe ratări în atac, cu interii aproape inexistenţi şi ineficienţi şi au năruit şi cea mai mică speranţă a suporterilor care au venit să le încurajeze. Băimărencele nu au impresionat, dar au ştiut să profite de oportunităţile avute, şi-au făcut viaţa uşoară încă din min.20 când s-au desprins la şapte goluri pe tabela de marcaj.
Gălăţencele, cu un singur punct în clasament, au părut blazate şi nu au reuşit să găsească soluţiile cele mai bune în faţa unui adversar rănit, dar motivat. Rezultat final: CSM Galaţi - Minaur Baia Mare 20-25 (9-15). Lotul echipei gălăţene: Alexandra Prodan 8 intervenţii, Nicoleta Petre, Bianca Aron - Ana Maria Lopătaru 3 goluri, Iasmina Ichim 2 g, Daniela Corban 3 g, Cristina Andriţa 2 g, Mădălina Manolachi 2 g, Iulia Eiler 6 g, Mălina Bichir 2 g, Katarina Mancic, Ivana Djurovic, Mădălina Mureş, Andreea Merlă. CSM Galaţi va juca etapa viitoare tot acasă cu CSM Slatina. Derbiul suferinţei dintre ultimele două clasate în Ligă se va disputa duminică, 19 februarie, de la ora 15.00, la sala Polivalentă Dunărea.


Articole înrudite