În continuarea informărilor transmise cu privire la incidentul neprevăzut apărut în camera serverelor centrale ale Registrului Auto Român, “transmitem o serie de actualizări:Începând din dimineaţa zilei de marţi, 26.11.2024, a
În continuarea informărilor transmise cu privire la incidentul neprevăzut apărut în camera serverelor centrale ale Registrului Auto Român, “transmitem o serie de actualizări:Începând din dimineaţa zilei de marţi, 26.11.2024, a
Compania Naţională „Poşta Română” se alătură proiectului „Bright Sky Ro”, derulat de Fundaţia Vodafone, prin care se oferă sprijin victimelor violenţei domestice. Sute de curieri poştali din diverse judeţe vor
Un protest împotriva lui Călin Georgescu, se desfăşoară, în această seară (luni, 25 noiembrie), în Piaţa Universităţii, unde4 câteva sute de tineri s-au strâns şi scandează ”Iubirea de ţară nu
Registrul Auto Român (RAR) a luat o decizie intermediară până la deblocarea situaţiei din staţiile ITP şi până la repornirea aplicaţiei informatice SIRAR prin care se gestionează evidenţa online a
Călin Georgescu a bulversat România, chiar dacă majoritatea românilor se întreabă cine este. Candidatul a avut o campanie foarte puternică pe reţelele de socializare, în special pe TikTok. O parte
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat dirijorul Ionel Tudor într-un mesaj pe rețelele sociale, potrivit Digi24. „Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzica pop românească fără una
Anunţul că România va adera şi terestru la Schengen de la 1 ianuarie 2025 a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu, în declaraţiile susţinute vineri la Budapesta alături de prim-ministrul
Legendarul antrenor al Nadiei Comăneci şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică a decedat în cursul zilei de vineri, 15 noiembrie 2024. Nu a fost indicată
Poşta Română şi-a înnoit flota cu 20 de motoscutere electrice, cu ajutorul cărora agenţii curieri vor ajunge rapid şi în siguranţă la clienţii companiei. Acestea înlocuiesc vechea flotă de mopede,
Numărul total al beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a fost, în octombrie 2024, de 925.865 persoane, cu 2.322 mai mic în comparaţie cu luna precedentă, conform datelor centralizate de






