Partidul Social Democrat (PSD) va face tot ce este posibil pentru ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament, a anunţat luni liderul formaţiunii, Victor Ponta. El a precizat că
Partidul Social Democrat (PSD) va face tot ce este posibil pentru ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament, a anunţat luni liderul formaţiunii, Victor Ponta. El a precizat că
Angajarea răspunderii Luni, 7 iunie, într-un Parlament înconjurat, la propriu, de sindicalişti, Guvernul şi-a angajat răspunderea pentru două proiecte legislative, privind reducerea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu
Întrebată dacă mai revine în prezent în România, scriitoarea răspunde că destul de frecvent, însă nu îi place deloc ceea ce vede. „Sărăcie şi corupţie, iar apoi vechile clădiri care
Firmele private vor continua valul concedierilor în această vară, în ciuda statisticilor optimiste. „Mie nu îmi mai spune nimic raportarea statistică a numărului de şomeri. După doi ani de criză,
Militarii câştigă în momentul de faţă în medie 2.000 de lei lunar. Vor rămâne cu 1.500 de lei după ce legile austerităţii vor intra în vigoare. De aceste reduceri vor
Cei 500 de sindicalişti au protestat la cele cinci intrări în sediul Parlamentului, cei de la Confederaţia “Cartel Alfa” şi CSDR fiind la poarta de intrare spre Senat, CNSLR Frăţia






