Un medicament utilizat la tratarea alcoolismului, asociat cu ale substanţe, ar putea contribui la eliminarea virusului SIDA la persoanele seropozitive tratate, se arată într-un studiu publicat preluat de AFP. Medicamentul,
Un medicament utilizat la tratarea alcoolismului, asociat cu ale substanţe, ar putea contribui la eliminarea virusului SIDA la persoanele seropozitive tratate, se arată într-un studiu publicat preluat de AFP. Medicamentul,
Ciupercile sunt alimente foarte căutate de vegetarieni, de cei care ţin cure de slăbire şi de un număr mare de consumatori în perioadele de post, având avantajul că pot fi
În cadrul Comisiei de Dialog Social desfăşurată marţi a fost abordat subiectul situaţiei angiografului sosit la Judeţean în 13 noiembrie. Conform datelor oficiale de la nivelul Consiliului Judeţeului, aparatul mult
În contextul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat recent limitarea consumului de carne roşie, hamburgerul de quinoa reprezintă un aspect al revoluţiei culinare din Peru, ţară care
Cu ritmul agitat şi, de multe ori stresant, al vieţii moderne, nu e de mirare că se fac o mulţime de cercetări care analizează sănătatea omului în raport cu somnul
O echipă de neurologi din cadrul Universităţii din Cambridge, condusă de dr. Jon Simons, a identificat o corelaţie între halucinaţiile bolnavilor de schizofrenie şi mărimea lobului frontal al creierului uman.
Cataracta este principala cauză a pierderii vederii la nivel mondial. Singura soluţie pentru cei care suferă de această afecţiune este acum intervenţia chirurgicală, o procedură invazivă şi destul de costisitoare,
Insomnia reprezintă incapacitatea unei persoane de a adormi sau de a-şi menţine somnul pe o perioadă de câteva ore şi are cauze multiple: prezenţa unei patologii, viaţa stresantă, consumul excesiv
Peste 70% dintre români fac unul – două episoade de infecţii respiratorii în fiecare sezon rece – arată studiul naţional “Cum se pregătesc românii pentru sezonul rece?”, dat publicităţii de
Toata lumea vorbeşte despre pericolele pe care le presupune fumatul, însă ţigările nu sunt cel mai mare sau, cel puţin, nu sunt singurul rău din viaţa noastră. Există o mulţime






