Numărul cazurilor de cancer de piele a înregistrat o creştere alarmantă în rândul persoanelor sub 40 de ani, în ultimele decenii în Statele Unite, arată un studiu, o cauză a
Numărul cazurilor de cancer de piele a înregistrat o creştere alarmantă în rândul persoanelor sub 40 de ani, în ultimele decenii în Statele Unite, arată un studiu, o cauză a
Cimbrul ar fi un tratament mult mai eficient împotriva acneei decât cremele care se găsesc în comerţ, arată o echipă de cercetători de la Leeds Metropolitan University, care a studiat
Corpul uman are încă foarte multe mistere chiar şi pentru specialişti. Şi aşa cum se întâmplă mereu, lipsa adevărurilor, lasă loc miturilor, iar în cazul corpului uman sunt destule poveşti
Trăiesc mult, se îmbolnăvesc mai greu şi sunt dispuşi să încerce mereu lucruri noi. Vorbim despre ţările unde trăiesc cei mai sănătoşi oameni ai planetei. Modul sănătos de viaţă pe
Europenii sunt cei mai mari consumatori de alcool din lume, în condiţiile în care beau echivalentul a 12,5 litri de alcool pur pe an, sau aproape trei pahare de vin
O descoperire în domeniul geneticii ar putea explica de ce gripa îi omoară sau îi chinuie groaznic pe unii oameni, în timp ce altora le provoacă doar câteva strănuturi şi
Muzica lentă îi poate ajuta pe pacienţii supuşi anesteziei locale în timpul operaţiei să se destindă şi chiar să se vindece mai repede, arată medici englezi, citaţi de 20minutes.ch.Chirurgii de
O echipă de cercetători britanici de la Universitatea Leeds Metropolitan a descoperit un tratament anti-acnee pe bază de plante, mai eficient decât toate cremele existente astăzi pe piaţă. Ingredientul-cheie identificat
România se numără printre ţările europene cu un sistem de urgenţă avansat, care „mai are nevoie de dezvoltare”, dar al cărui principal punct forte este caracterul său integrat, a declarat
Se pare că cei care trăiesc singuri sunt mai predispuşi să sufere de depresie, arată un studiu finlandez publicat în revista BioMed Central şi preluat de 7sur7.be. Este un fenomen






