20 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Secretarul de stat gălăţean Mihai Capră, cel care a coordonat gestionarea inundaţiilor din zona Dunării de Jos, a prezentat un bilanţ provizoriu al muncii titanice dusă de autorităţi pentru a opri apele Siretului şi Dunării. Mihai Capră a multumit celor peste 1.500 de pompieri, jandarmi, militarilor, amintindu-şi de oamenii bisericii, localnici şi, nu în ultimul rând, de cei peste 50 de agenţi economici care s-au implicat în munca titanică dusă în această săptămână. Capră consideră că nu a fost tocmai corectă condamnarea celor cae se aflau pe terasele de la faleză, motivând că e foarte posibil ca acei oameni, după finalizarea berii, să fi revenit la muncă. Şi gălăţenii din Valea Oraşului s-au implicat efectiv, spune Capră, care dezaprobă soluţii de genul „pe cine salvăm şi pe cine sacrificăm în faţa apelor?”.

Mihai Capră propune parapet pe Faleză şi renaturarea Dunării

Mihai Capră a punctat ideea necesităţii imediate a măsurilor de prevenţie. Inundaţiie ne-au prins nepregătiţi în 2005, 2006, 2008 şi acum am fost din nou luaţi cu asalt. Capră propune în acest sens două soluţii: realizarea unui parapet pe Faleză şi renaturarea Dunării. Coroborate, acestea vor preveni atât inundarea Galaţiului, cât şi dezastrul produs în judeţul Tulcea. Secretarul de stat apreciază că se impune realizare cât mai rapidă a unui studiu de fezabilitate privind construirea parapetului: ”Rapid de tot trebuie întocmit un studiu de fezabilitate pentru un parapet de apărare a oraşului. Va trebui luată şi o decizie locală, în Consiliul Local evident: ce facem cu Faleza Inferioară?! O protejăm sau o lăsăm pradă stihiilor? Părerea mea este că ar trebui inclusă în zona de apărare”. Capră a adăugat că în zona portuară agenţii economici ar fi şi ei interesaţi să contribuie la realizarea unui sistem de apărare. Secretarul de stat şi-a propus să obţină o finanţare pentru ridicarea parapetului de pe Faleză. Şi, pentru că apele nu ameninţă doar Galaţiul, ci şi judeţele Tulcea şi Brăila, Capră susţine măsura renaturării Dunării.


Articole înrudite