Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Matca au depistat în data de 19 octombrie 2025, în jurul orei 00:30, pe raza comunei Valea Mărului, în flagrant delict un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din comuna Barcea, judeţul Galaţi, având dreptul de a conduce suspendat.
În acest context, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.
Nu este singurul!
De asemenea, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Pechea, judeţul Galaţi, a fost depistat, în data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 13:15, de către poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Morii din comuna Pechea, în dreptul intersecţiei străzii Răzoare cu DJ251: https://www.monitoruldegalati.ro/regional/galati-barbat-din-pechea-retinut-de-politie-a-fost-prins-la-volan-fara-permis.html
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, a rezultat că bărbatul aflat la volanul autoturismului nu deţine permis pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Pe baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, iar în cursul zilei de 20 octombrie a.c., va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru luarea unei măsuri preventive.
Razie în weekend
Astfel, în intervalul 17 - 19 octombrie 2025, poliţiştii gălăţeni au desfăşurat activităţi specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Acţiunile au vizat prevenirea faptelor de violenţă, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulaţia pe drumurile publice, acţionându-se preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe psihoactive şi a celor care nu respectă regimul legal de viteză.
În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 128 de solicitări, dintre acestea 113 fiind sesizate prin Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112. În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 693 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 322.500 de lei. Dintre acestea, 304 au reprezentat avertismente.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 58 de permise de conducere, dintre care 18 pentru depăşirea vitezei legale, 5 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi 35 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase 29 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale, fiind constatate şi 4 infracţiuni la regimul rutier, potrivit IPJ Galaţi.