13 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Razii ale Poliţiei Locale pe timp de noapte
Razii ale Poliţiei Locale pe timp de noapte
 
Timp de  mai multe zile, efective de poliţişti locali din cadrul Secţiilor de Poliţie Locală nr. 1 şi 5, Serviciului de Intervenţie Rapidă şi Serviciului Siguranţă Rutieră au acţionat pe timp de noapte în mai multe zone ale municipiului Galaţi. Oamenii legii au avut în vedere asigurarea unui climat de siguranţă publică, pe linia depistării persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică, dar şi a depistării elementelor infracţionale. 
În urma acestor acţiuni, vizate fiind în primul rând parcurile şi zonele de agrement, poliţiştii locali au legitimat 59 persoane, fiind aplicate un număr de 34 sancţiuni contravenţionale în sumă de 2.160 lei (în baza legii 61/1991– au fost sancţionate 5 persoane, 24 amenzi au fost aplicate în conformitate cu prevederile HCL 79/2002, fiind aplicate şi sancţiuni în baza legii 12/1990). Sancţiunile aplicate au fost pentru: consum de băuturi alcoolice, tulburarea liniştii publice, curăţenia localităţii, câine fără botniţă, murdărirea mobilierului urban, ruperea florilor şi comerţ neautorizat. 
De exemplu, poliţiştii locali l-au depistat în Grădina Publică pe P.T., în vârstă de 46 ani din Galaţi, în timp ce consuma băuturi alcoolice. Persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 100 lei. Poliţiştii locali au sancţionat-o contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei şi peG.N., în vârstă de 29 ani, din Galaţi. Persoana în cauză a fost depistată pe Faleza Inferioară în timp ce comercializa diverse jucării, în sumă de aproximativ 350 lei. Ca măsură complementară, bunurile au fost ridicate şi depuse la camera de corpuri delict a Poliţiei Locale Galaţi.
Amendă, în valoare de 100 lei, a primt şi T.D.L., de 39 ani, din Galaţi, întrucât a fost depistat în timp ce fuma în locul de joacă pentru copii, la Faleza Copiilor.
Pe timpul derulării acestor acţiuni, unii dintre tinerii prinşi că murdăreau domeniul public, prin aruncarea cojilor de seminţe, au curăţat zona, din proprie iniţiativă şi au primit din partea poliţiştilor locali doar câte un avertisment verbal.
O acţiune similară pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă, pentru combaterea şi prevenirea unor fapte antisociale a avut loc şi pe raza Secţiilor de Poliţie Locală nr. 2 şi 4. Oamenii legii au legitimat 58 de persoane şi au aplicat 40 de sancţiuni în sumă de aproximativ 4.000 lei. Cele mai multe amenzi, 28 la număr, au fost date pentru consum de alcool şi tulburarea liniştii publice. Tot pe parcursul acestei acţiuni, 9 grupuri de persoane au fost dispersate.
Poliţiştii locali l-au sancţionat contravenţional cu amendă de 200 lei pe H.C.M., de 19 ani din Galaţi, care tulbura liniştea locatarilor dintr-un imobil de pe strada Feroviarilor, ascultând muzică la intensitate ridicată dintr-un autoturism.
O amendă de 500 lei a primit şi P.A.A., în vârstă de 30 ani, din Galaţi, care a fost depistat împreună cu S.C. tulburând liniştea locatarilor de pe strada Nicolae Deleanu, iar în momentul legitimării a devenit recalcitrant.
Poliţiştii locali l-au depistat pe strada Siderurgiştilor pe D.A., de 25 ani, din Galaţi, care consuma băuturi alcoolice în loc neamenajat, acesta fiind sancţionat cu suma de 100 lei.
De la începutul anului şi până în prezent poliţiştii locali de la ordine publică, în baza legii 61/1991, au aplicat 1.983 de sancţiuni, iar în conformitate cu prevederile HCL 79/2002 au fost date 1.609 amenzi.

Articole înrudite