În fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreună pentru că au murit în aceeaşi zi, 29 iunie, a anului 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.
Sfântul Petru, fratele apostolului Andrei, a fost de origine din Bethsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei. Când şi-a început activitatea publică, Petru era deja căsătorit şi se mutase la Capernaum, unde trăia împreună cu soacra sa. Nicăieri nu se face menţiune în legătură cu soţia sa, deşi din Epistola întâi către Corinteni 9, 5, se poate deduce că el şi-a luat soţia în călătoriile sale misionare. Adeseori, Petru devine purtătorul de cuvânt al celorlalţi apostoli. Petru este între primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile anunţă învierea Sa, iar după înălţarea la Cer, se erijează, fără a fi ales de cineva, în conducător al apostolilor, îşi exercită rolul de conducător în numirea celui care îl înlocuia pe Iuda, vorbeşte la Pogorârea Duhului Sfânt, este unul din cei dintâi apostoli care săvârşeşte o minune în numele lui Iisus, îi condamnă pe Anania şi Safira. Săvârşeşte multe minuni, îl primeşte pe Cornetius în Biserică, ceea ce a fost intepretat ca un prim gest de deschidere a învăţăturii creştine către neamuri, deşi în disputa cu Sf. Apostol Pavel este cel care susţine cererile iudeo-creştinilor privind observarea practicilor impuse de Lege. S-a săvârşit la Roma, prin moarte martirică, alături de Sf. Pavel, în timpul persecuţiei neroniene.
Petru (nume corespunzând gr. pétros şi aram. kepha, cu înţelesul de "piatră, stâncă") se lămureşte prin Evanghelie: "Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa (Petru)" (Ioan 1, 42). Moştenit din latina populară în forma Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filiera greco-slavă, formele lui româneşti cele mai răspândite fiind Petru, Pătru şi Petre (diminutive: Petruţ, Pătruţ, Petruş, Petrică, Petrişor etc.), cu femininul Petra (diminutive: Petruţa, Pătruţa, Petrica ş.a.). Petroniu şi Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic şi livresc) n-au legătură etimologică cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin Petronius (de la petro, "berbec").
Sfântul Apostol Pavel, "Apostolul neamurilor", s-a născut într-o familie de evrei descendentă din tribul lui Beniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei creştine, primind numele de Saul. A fost crescut şi educat în tradiţia fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârşindu-şi educaţia sub îndrumarea vestitului rabin Gamaliei. În zelul său faţă de religia părinţilor săi, Saul devine persecutor al creştinilor, văzând în credinţa creştină un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creştinii de acolo şi a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecaţi, Saul trăieşte momentul de răscruce care îi va schimba definitiv viaţa. Mântuitorul Iisus Hristos i se arată, învăluit de o lumină strălucitoare, atrăgându-i atenţia că cei persecutaţi nu sunt doar creştinii, ci El însuşi. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul în Pavel. După o perioadă de trei ani în Arabia, merge în Antiohia Siriei, de unde întreprinde cele trei călătorii misionare - în Cipru, Asia Mică, Pamfilia, Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalia şi Ahaia (Grecia), după care urmează captivitatea sa din Cezareea şi Roma din anii 61-63. A fost martirizat în timpul împăratului Nero prin decapitare, ca cetăţean roman, în acelaşi timp cu Petru. Pavel este forma românească a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, "mic"), încetăţenită sub influenţa greco-slavă. La noi, formele cele mai răspândite ale numelui au fost Pavel, Pavăl, Pavlu, Pavle (ultimele trei ieşite azi din uz), pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina. Paul şi Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenţă occidentală, mai ales catolică.
La Mulţi Ani, multe bucurii şi realizări, tuturor celor care se sărbătoresc astăzi!
Sfântul Petru, fratele apostolului Andrei, a fost de origine din Bethsaida, localitate în apropierea Lacului Tiberiadei. Când şi-a început activitatea publică, Petru era deja căsătorit şi se mutase la Capernaum, unde trăia împreună cu soacra sa. Nicăieri nu se face menţiune în legătură cu soţia sa, deşi din Epistola întâi către Corinteni 9, 5, se poate deduce că el şi-a luat soţia în călătoriile sale misionare. Adeseori, Petru devine purtătorul de cuvânt al celorlalţi apostoli. Petru este între primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile anunţă învierea Sa, iar după înălţarea la Cer, se erijează, fără a fi ales de cineva, în conducător al apostolilor, îşi exercită rolul de conducător în numirea celui care îl înlocuia pe Iuda, vorbeşte la Pogorârea Duhului Sfânt, este unul din cei dintâi apostoli care săvârşeşte o minune în numele lui Iisus, îi condamnă pe Anania şi Safira. Săvârşeşte multe minuni, îl primeşte pe Cornetius în Biserică, ceea ce a fost intepretat ca un prim gest de deschidere a învăţăturii creştine către neamuri, deşi în disputa cu Sf. Apostol Pavel este cel care susţine cererile iudeo-creştinilor privind observarea practicilor impuse de Lege. S-a săvârşit la Roma, prin moarte martirică, alături de Sf. Pavel, în timpul persecuţiei neroniene.
Petru (nume corespunzând gr. pétros şi aram. kepha, cu înţelesul de "piatră, stâncă") se lămureşte prin Evanghelie: "Iisus, privind la el, i-a zis: Tu eşti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa (Petru)" (Ioan 1, 42). Moştenit din latina populară în forma Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filiera greco-slavă, formele lui româneşti cele mai răspândite fiind Petru, Pătru şi Petre (diminutive: Petruţ, Pătruţ, Petruş, Petrică, Petrişor etc.), cu femininul Petra (diminutive: Petruţa, Pătruţa, Petrica ş.a.). Petroniu şi Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic şi livresc) n-au legătură etimologică cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin Petronius (de la petro, "berbec").
Sfântul Apostol Pavel, "Apostolul neamurilor", s-a născut într-o familie de evrei descendentă din tribul lui Beniamin, în Tarsul Ciliciei, probabil în primii ani ai erei creştine, primind numele de Saul. A fost crescut şi educat în tradiţia fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârşindu-şi educaţia sub îndrumarea vestitului rabin Gamaliei. În zelul său faţă de religia părinţilor săi, Saul devine persecutor al creştinilor, văzând în credinţa creştină un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice. În drum spre Damasc, unde se îndrepta pentru a-i aresta pe creştinii de acolo şi a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecaţi, Saul trăieşte momentul de răscruce care îi va schimba definitiv viaţa. Mântuitorul Iisus Hristos i se arată, învăluit de o lumină strălucitoare, atrăgându-i atenţia că cei persecutaţi nu sunt doar creştinii, ci El însuşi. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul în Pavel. După o perioadă de trei ani în Arabia, merge în Antiohia Siriei, de unde întreprinde cele trei călătorii misionare - în Cipru, Asia Mică, Pamfilia, Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalia şi Ahaia (Grecia), după care urmează captivitatea sa din Cezareea şi Roma din anii 61-63. A fost martirizat în timpul împăratului Nero prin decapitare, ca cetăţean roman, în acelaşi timp cu Petru. Pavel este forma românească a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, "mic"), încetăţenită sub influenţa greco-slavă. La noi, formele cele mai răspândite ale numelui au fost Pavel, Pavăl, Pavlu, Pavle (ultimele trei ieşite azi din uz), pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina. Paul şi Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenţă occidentală, mai ales catolică.
La Mulţi Ani, multe bucurii şi realizări, tuturor celor care se sărbătoresc astăzi!
