Guvernul României a aprobat, în şedinţa de marţi, 19 august 2025, Ordonanţa de Urgenţă privind instituirea unor măsuri pentru prioritizarea şi monitorizarea investiţiilor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi din programele naţionale de investiţii.
Noul act normativ introduce un mecanism riguros de selecţie a proiectelor, pentru a evita riscurile fiscale şi pentru a direcţiona resursele către investiţii cu şanse reale de finalizare.
„În această ordonanţă de urgenţă avem, pentru prima dată, o definire clară a lucrărilor care rămân în PNRR. În termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, fiecare minister trebuie să transmită lista proiectelor cu progres sub 30%, dar care pot fi finalizate la timp, cu toate detaliile necesare: costul total, componenta nerambursabilă, TVA, graficul lucrărilor până la 31 august 2026, riscurile de neimplementare şi modul în care îndeplinesc jaloanele şi ţintele asumate. Este ultima ocazie pentru ministere să spună ce proiecte vor să păstreze în PNRR, pentru ca pe acestea să ne concentrăm. Vom avea, în premieră, pentru fiecare minister, lista integrală a proiectelor care intră în envelopele financiare şi, în final, un tablou de bord public în luna septembrie, astfel încât oricine să poată vedea ce proiecte vor continua. Această ordonanţă de urgenţă este un pas înainte pentru transparenţă şi pentru buna gestionare a banului public. Stabilim clar câţi bani au rămas disponibili împreună cu Comisia Europeană, iar pe baza acestor fonduri vom selecta proiectele viabile, astfel încât cele 28,5 miliarde de euro angajate prin PNRR să fie implementate. (...) În paralel, MIPE va identifica surse alternative de finanţare pentru proiectele care nu pot fi finalizate până la 31 august 2026 sau care nu se mai încadrează în plafonul bugetar, astfel încât investiţiile utile să nu fie pierdute. Este important de precizat că nu reziliem contracte de lucrări şi nu închidem şantiere – ceea ce facem este să stabilim sursa corectă de finanţare pentru fiecare proiect. Urmează şi o nouă ordonanţă de urgenţă, prin care vom clarifica fluxurile financiare, inclusiv pentru proiectele autorităţilor locale şi pentru crearea unei rezerve de proiecte pentru PNRR”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru (foto).
Conform ordonanţei, proiectele finanţate din PNRR pentru care nu au fost lansate proceduri de achiziţie vor fi denunţate, iar cele aflate doar în faze pregătitoare (studii, avize, autorizaţii) vor fi suspendate până la 31 decembrie 2026, dacă lucrările nu încep efectiv. Proiectele cu un progres sub 30% vor putea continua doar cu aprobarea Guvernului, pe baza avizului Ministerului Finanţelor şi al MIPE, iar cele care au depăşit pragul de 30% vor fi păstrate numai dacă există garanţia finalizării până la 31 august 2026.
În privinţa programelor naţionale de investiţii – PNDL 1 şi 2, „Anghel Saligny” sau proiectele gestionate de Compania Naţională de Investiţii – actul normativ introduce reguli speciale pentru anul 2025, inclusiv o limitare strictă a sumelor exprimate în euro pentru asumarea de noi angajamente şi contracte, în conformitate cu prevederile OUG nr. 133/2021.
Guvernul subliniază că obiectivul acestor măsuri este protejarea echilibrelor macroeconomice şi orientarea resurselor către proiecte sustenabile, cu rezultate concrete pentru economie şi societate.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea