04 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Credinţa în OZN-uri – Religia viitorului?
Credinţa în OZN-uri – Religia viitorului?
Precum în OZN, aşa şi pe Pământ

Cu o istorie "oficială" care a depăşit 60 de ani vechime, peste care se adaugă ipotezele paleoastronauticii întinse pe milenii în urmă, fenomenul OZN nu avea cum să nu dea naştere unor mişcări spirituale rudimentare, aflate încă la stadiul de pseudo-religii, dar zâmbind promiţător spre viitor. Astăzi, în epoca în care Internetul şi diversele gadgeturi şi tehnologii de ultimă generaţie au ajuns să ne acapareze aproape total şi să ne modeleze existenţa în moduri dintre cele mai nebănuite, până la un punct, pare cumva de înţeles ca şi nevoie de spiritualitate a oamenilor să se schimbe şi să se articuleze pe baze noi.
Situaţia în care noi forme de adorare a sacrului iau naştere sub ochii noştri este extrem de interesantă: emergenţa noilor religii şi mişcări spirituale de inspiraţie ozenistică se suprapune cu fundalul haotic şi incert al actului religios în mileniul trei. Bomboana de pe tort apare sub forma fenomenului în care ateismul, din ce în ce mai strident la sfârşitul secolului XX, se vede încolţit şi ameninţat de unde nici nu se aştepta: de credinţele SF!
Scena religioasă este cum nu se poate mai agitată. În cele mai multe ţări, cultele creştine apostolice (ortodoxia, catolicismul şi biserica armeană) se confruntă cu scăderea drastică sau, în cele mai fericite cazuri, cu stagnarea numărului de credincioşi. Cultele protestante şi neoprotestante s-au radicalizat, intensificându-şi agresivitatea cu care fac prozelitism în lume. Hinduismul şi budismul au prins, de 20 de ani încoace, un val ascendent, şi încearcă să cucerească o felie groasă din "tortul" bogat al masei de americani şi occidentali debusolaţi şi rătăciţi. Sutele de religii tribale, primitive sau alimentate de curentul New Age sunt, de asemenea, în avangarda ofensivei religioase, iar iudaismul se străduieşte să supravieţuiască în izolare, pus în faţa noilor provocări geopolitice ale momentului.
Paradoxal poate pentru o lume supertehnologizată, în care oamenii se străduiesc parcă să-l alunge pe Dumnezeu, Islamul militant este singura religie care câştigă încet şi sigur teren, chiar în Occident, ajutat de sumele imense de bani investite de şeicii petrolului, dar şi de către "bomba demografică" a milioanelor de imigranţi arabi care au invadat lumea occidentală. Pe o astfel de scenă, apar timid şi grupările celor care au ales să gonească zeii şi sfinţii de pe Pământ, alegând, în locul acestora, extratereştri şi OZN-uri.
Dacă vrem să sintetizăm totul într-o singură propoziţie, atunci putem spune, foarte simplu: şi aici, cererea îşi primeşte oferta! Religiile ozenistice au apărut în societăţi umane prospere, dezvoltate tehnologic şi democratice; iar factorul reprezentat de literatură şi filmografia S.F. (despre care vom vorbi pe larg în acest maraton) a avut un rol deosebit de important în modelarea noilor ideologii extrapământene. Astfel, nu-i de mirare că cele mai multe culte ozenistice sunt întâlnite în Statele Unite ale Americii, Canada, Franţa, Olanda şi Marea Britanie.
Viteza cu care aceste mişcări s-au impus nu a anticipat-o niciun cercetător sau futurolog. Dacă sintagma "farfurie zburătoare" şi noţiunea populară de OZN au apărut nu mai devreme de anii '40 ai secolului XX, în anul 1950, luau deja naştere primele nuclee de credincioşi în extratereştri. Situaţia a stagnat cumva până la nivelul anilor '90, când interesul pentru religiile care îţi promit Raiul, Mântuirea sau Iadul via civilizaţii extraterestre şi OZN-uri, a înregistrat un trend ascendent, care se menţine şi în prezent.

Catehism şi dogmă pentru fiinţe din alte lumi

Nicio religie nu a ajuns vreodată în formă instituţionalizată (a se citi: generatoare de profituri pentru liderii religioşi) fără să adopte un set de reguli, legi, reglementări şi principii care să o diferenţieze de mişcările spirituale concurente. Astfel, s-au născut cutumele religioase, transformate, mai apoi, în dogme. Evident, nici cele mai noi religii apărute pe "piaţa spirituală" nu aveau cum să ocolească acest proces.
În sens strict, religia OZN este un termen informativ folosit pentru descrierea unor tipuri de mişcări spirituale care echivalează fiinţele extraterestre cu Dumnezeu sau cu alte divinităţi. Pentru a ajunge aici, drumul nu a fost deloc greu, din moment ce, dintotdeauna, în imaginarul colectiv, extratereştrii au fost percepuţi ca fiinţe cu mult superioare omului, din toate punctele de vedere: psihic, tehnologic şi chiar spiritual. Astfel, în unele secte ozenistice, credincioşii susţin faptul că extratereştrii au mai multe atribute în comun cu îngerii din cele trei mari religii monoteiste, decât cu nişte fiinţe evoluate exclusiv tehnologic şi venite din cine ştie ce colţ al Universului.
Una peste alta, noii credincioşi ai celei mai "tehnologizate" religii de inspiraţie New Age, sunt ferm convinşi că sosirea sau, în unele, revenirea extratereştrilor pe Terra este cel mai bun lucru care se poate întâmpla rasei umane. În concepţia naivă a acestor oameni, extratereştrii ar fi, nici mai mult, nici mai puţin, decât leacul suprem, soluţia minune pentru toate problemele actuale de pe Terra.
În mărinimia infinită a extratereştrilor şi cu ajutorul nepreţuit venit din Spaţiu, tehnologiile şi spiritualitatea vor înflori fără precedent pe Pământ, permiţându-le astfel oamenilor să îşi rezolve, în mod ideal, toate problemele de natură ecologică, ideologică, rasială, materială, spirituală, socială ş.a.m.d. O idee care nu ar trebui să ne surprindă: în fond, raiul ozenistic promite, ca orice paradis, că va dispărea orice urmă de rău de pe Pământ! Aşa să fie oare?

Biserica, OZN sau... spital de nebuni?

Prima formaţiune religioasă interesată strict în adorarea extratereştrilor nu şi-a luat titlul de biserică de la bun început, ci a fiinţat sub cel de asociaţie: este vorba despre Asociaţia Aetherius. A fost fondată în anul 1950 de către George King, care pretindea că ar fi fost contactat telepatic de către un extraterestru evoluat, pe numele său Aetherius, ce s-a declarat a fi reprezentantul Terrei în... Parlamentul Interplanetar din Galaxie! Conform membrilor săi, asociaţia avea rolul de receptacul pentru "Transmisia Cosmică" (un flux de inteligenţă în stare pură, transmisă de extratereştri pământenilor).
Mergând mai departe în timp prin periplul de secte milenarist-ozenistice, ajungem şi la prima biserică în adevăratul sens al cuvântului: cu organizare ierarhică - episcopi şi preoţi - şi ceremonial religios format din slujbe care proslăvesc fiinţele venite din alte lumi.
Una dintre aceste pseudo-biserici este secta, intitulată mai mult decât bizar, Biserica SubGeniului, fondată în anul 1970 de către Ivan Sting şi Philo Drummond. Biserica SubGeniului are, în prezent, circa 10.000 de credincioşi răspândiţi în întreaga lume, care trebuie să plătească o taxă de 300 de dolari anual pentru a fi numiţi... miniştri ai SubGeniului! În anul 1983, secta a anunţat că liderul său, J.R. "Bob" Dobbs, se află de câţiva ani în contact cu o entitate extraterestră denumită Xists. Xists a avertizat că o rasă războinică de extratereştri intenţiona să invadeze Terra pe data de 5 iulie 1998. După cum vă puteţi da seama, data cu pricină a trecut fără ca ameninţătoarea profeţie să se fi împlinit. Fapt care nu i-a împiedicat pe membrii Bisericii SubGeniului să creadă, în continuare, că invazia Pământului a fost amânată doar datorită rugăciunilor lor. Din acel moment, secta celebrează anual data de 5 iulie ca Ziua lui Xists. Mai nou, membrii sectei declară că nu sunt oameni în întregime, deoarece se trag cu toţii direct din celebrul Yeti, Omul Zăpezilor, care a fost un extraterestru ajuns pe Pământ.
Altă mişcare spirituală ozenistică, Biserica "Poarta Raiului", are, în schimb, un renume mult mai sumbru: 39 de membri ai sectei s-au sinucis în masă la îndemnurile liderului lor, atunci când cometa Hale-Bopp a devenit vizibilă pe cerul Pământului, moment care marca şi venirea unei nave extraterestre.
Un reprezentant elocvent al mişcărilor ozenistice este şi Alen Noonan, un pictor fără faimă din Long Beach, California. În anul 1973, acesta şi-a schimbat numele în Allen Michael şi a început să propovăduiască cum că el este alesul care va salva planeta. Michael susţinea că se află în permanenţă în contact telepatic cu un OZN care plutea, în ocultaţie, de mii de ani, pe cerul de deasupra Floridei. Grupul de creduli pe care Michael a reuşit să-i strângă în jurul său se întâlnea periodic în restaurantul cu specific vegan deschis de Allen Michael în California şi intitulat "Here and Now". Membrii sectei au început să trăiască într-o comunitate ermetică, denumită "The One World Family", care practica sârguincios sexul tantric. Secta s-a autointitulat, ţineţi-vă bine!, Biserica Industrială pentru Confortul Noii Lumi, şi funcţionează, inclusiv în prezent, între aceiaşi parametri: sex tantric, ideologii ozenistice şi gastronomie vegană. Allen Michael a candidat şi la preşedinţia Statelor Unite ale Americii, în anii 1980 şi 1984, din partea... Partidului Sintezelor Utopice (no comment!).
Sectele raelienilor şi scientologilor sunt alte grupări religioase, mult mai celebre la scară mondială, care predică deschis o formă de cult centrată tot pe extratereştri. O altă grupare ozenistică este aşa-numita Academie de Ştiinţe Unarius. A fost fondată de cuplul Ruth şi Ernest Norman, în anul 1984, în El Cajon, California. Membrii sectei, un grup restrâns, susţin că extratereştrii pot fi contactaţi doar prin intermediul celei de-a patra dimensiuni a fizicii. Unarienii cred în reîncarnare şi sunt convinşi că sistemul nostru solar a fost locuit, în vechime, de civilizaţii extraterestre interplanetare.
Nici în Europa situaţia nu este cu mult... deosebită: de exemplu, Oamenii Cosmici cu Puteri de Lumină, o sectă condusă de Ivo A. Baenda din Cehia. Ideologia lor este similară cu aceea a sectelor de peste Ocean: credincioşii susţin că sunt în contact telepatic cu reprezentanţii unei civilizaţii superioare, extratereştri care trăiesc într-o navă cosmică şi sunt conduşi de fiinţa supremă Ashtar Sheran. "Vesmirni lide i svetla", cum se numeşte secta în limba cehă, încorporează elemente variate din ozenistica clasică, creştinism (în accepţiunea lor, Iisus Hristos ar fi fost o fiinţă cu "vibraţie înaltă") şi teoria conspiraţiei (forţele răului au un plan prin care urmăresc depopularea planetei).

Allah cel Atotputernic care a creat Cerul, Pământul şi pe... Extratereştri!

Cea mai dezbătută religie din lume la ora actuală nu avea cum să rateze subiectul extratereştrilor faţă în faţă cu perceptele Coranului. După cum vă aşteptaţi, nicio autoritate religioasă musulmană nu a recunoscut existenţa altor fiinţe inteligente în Univers, în afară de oameni. Astfel încât, introducerea extratereştrilor în Islam a fost făcută în Statele Unite ale Americii, iar responsabilă de "altoirea" dogmelor islamice cu ozenistica a fost organizaţia Nation of Islam, o mişcare extremist-religioasă, răspândită în rândul populaţiei de culoare din S.U.A.
Membrii Nation of Islam cred, nici mai mult, nici mai puţin, că OZN-urile sunt vehiculele care vor distruge lumea în zorii Zilei de Apoi. Elijah Muhammad, fostul lider al mişcării, susţine că în cartea lui Ezechiel din Biblie se găseşte o descriere detaliată a "Navei Mame" sau a "Vehiculului" - în fapt, o interpretare absolut speculativă, care nu poate fi demonstrată.
Liderul actual al Nation of Islam, Louis Farrakahan, susţine ideile antemergătorului sau, adăugând că: "Nava Mamă a fost construită în Japonia, este alcătuită din oţel masiv şi a costat 15 miliarde de dolari. Poate călători în orice direcţie, cu viteze de mii de kilometri pe oră. În Nava Mamă sunt adăpostite alte 1.500 nave mai mici, fiecare dintre acestea având lungimea de 800 metri"...
Concluzia autorului acestui articol este că credinţa în OZN-uri nu face decât să confirme, încă o dată, criza spirituală a omului modern, debusolat şi manipulat, în egală măsură. Plus, eşecul adaptării limbajului şi a mijloacelor de comunicare ale religiilor autentice la realităţile tehnologice ale lumii în care trăim.


Articole înrudite