25 APRILIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Satan – salvatorul omenirii ameninţate de asteroizi?
Satan – salvatorul omenirii ameninţate de asteroizi?
Nu e vorba de nicio creatură imaginară cu acest nume, ci de un sistem de rachete balistice ruseşti, despre care un specialist afirmă că ar putea deveni arma potrivită împotriva unor asteroizi care ar ameninţa Pământul. Rachetele balistice intercontinentale R-36M (pe care NATO le desemna cu numele de SS-18 Satan), datând de pe timpul regimului sovietic, ar putea fi modificate pentru transformarea lor în mijloace de distrugere a unor asteroizi periculoşi, a afirmat Sabit Saitgaraev, un expert din cadrul Centrului de Proiectare a  Rachetelor.
Ruşii au devenit preocupaţi în mod special de punerea la punct a unui sistem de apărare împotriva asteroizilor după evenimentul din 15 februarie 2013, când un obiect spaţial cu diametrul de cca. 15 metri a explodat deasupra oraşului Celiabinsk. Unda de şoc a spulberat geamurile clădirilor, avariind mii de construcţii din oraş; peste 1000 de persoane au fost rănite, aproximativ 50 fiind spitalizate.
Saitgaraev susţine că rachetele Satan, datând din anii 1960, ar fi ideale pentru realizarea unui sistem de distrugere a asteroizilor, deoarece ele pot fi menţinute gata de lansare timp de 10 ani. Cu oarecare modificări, ele ar putea fi transformate într-un sistem anti-asteroid cu reacţie rapidă, capabil să intercepteze asteroizii şi să îi distrugă la o distanţă sigură de Pământ.


Articole înrudite