VIDEO: Iustin HVNDS este primul concurent eliminat de la Survivor 2026

A avut loc prima cursă de eliminare la Survivor 2026! Duelul s-a desfăşurat între Larisa Uţă şi Iustin HVNDS, din tribul Faimoşilor. Unul dintre cei doi concurenţi a fost eliminat în ediţia de duminică seară.

Tribul Faimoşilor a intrat în cursa pentru eliminare, în timp ce tribul Războinicilor s-a salvat de la eliminare după ce a câştigat proba de imunitate. Marina Dina, concurenta care a obţinut imunitatea individuală, a numit persoanele care se vor lupta pentru un loc în competiţie.

Larisa Uţă şi Iustin HVNDS au intrat la proba de duel, după votul concurenţilor şi alegerea Marinei Dina. Cei doi concurenţi au fost nevoiţi să parcurgă un traseu greu, iar dorinţa de a rămâne în competiţie s-a resimţit în fiecare dintre ei.

În urma probei, care s-a desfăşurat în două runde, Iustin HVNDS a fost eliminat de la Survivor 2026. Concurentul nu este dezamăgit, ci consideră că lucrurile au fost menite să se întâmple în acest fel.

Înainte de proba de duel, Iustin HVNDS a mărturisit că nu este sigur dacă îşi doreşte să continue participarea în emisiune. Concurentul din tribul Faimoşilor le-a spus colegilor săi că îi este dor de casă, de iubita lui şi de persoanele dragi.

Flacăra s-a stins pentru Iustin HVNDS duminică seară. Concurentul a fost eliminat de la Survivor, însă pleacă acasă cu sufletul plin şi cu 11 prieteni, aşa cum chiar el a declarat. Cântăreţul a părăsit emisiunea nerăbdător să revină la viaţa lui de zi cu zi şi să se reîntâlnească cu persoanele dragi.

Deşi a rămas în competiţie şi a câştigat în favoarea lui, Larisa Uţă a mărturisit că este supărată că Iustin HVNDS a plecat acasă.

„11 nebuni cu care sunt prieten acum, 11 oameni mişto, fiecare dintre noi cu bune cu rele, dar cumva am reuşit să ne înţelegem. Am reuşit să îmi demonstrez mie că pot să trec prin foame, că deşi îmi este greu să mă trezesc cu stomacul gol, fără niciun fel de condiţie, fără câinii mei, fără Mara mea şi fără trupa mea, am reuşit să duc în fiecare zi”, a declarat Iustin HVNDS. (sursa spynews.ro)

Articole similare: VIDEO | Scandal de la primul episod la Survivor 2026! Boureanu şi Donca, la un pas de bătaie: „Te doare în ****. Râzi ca ****”

Leave a reply

Follow
Search
Populare acum
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...