05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima (ALDE Galaţi): Decizia Transurb de a achiziţiona autobuze este un demers lăudabil, însă achiziţia de mijloace de transport noi este o prioritate pentru Galaţi
Cristian Dima (ALDE Galaţi): Decizia Transurb de a achiziţiona autobuze este un demers lăudabil, însă achiziţia de mijloace de transport noi este o prioritate pentru Galaţi

Decizia Transurb de a achiziţiona autobuzele necesare pentru a susţine transportul public pe perioada iernii reprezintă un demers de apreciat şi lăudabil, având în vedere că în anotimpul rece, mai ales în timpul căderilor de zăpadă, gălăţenii caută modalităţi de a ajunge mai uşor şi în siguranţă unde au nevoie. Gălăţenii trebuie să ştie că se pot baza pe infrastructura locală de transport, aceasta fiind capabilă să facă faţă oricărei situaţii apărute. Mă bucur că am avut azi o discuţie pe acest subiect cu primarul Ionuţ Pucheanu, alături de care am discutat despre necesitatea susţinerii unui transport public modern în Galaţi, domnia sa arătându-şi disponibilitatea pentru a susţine acele decizii care sunt în interesul gălăţenilor. ALDE va susţine toate demersurile care se impun pentru ca gălăţenii să aibă acces la un sistem de transport sigur, eficient şi modern, la cele mai înalte standarde. 

Poate pentru unii demersul conducerii Transurb este surprinzător, însă trebuie să avem în vedere faptul că nu ne permitem ca pe timpul iernii sau chiar şi în cazuri speciale să nu existe o soluţie pentru transportul în comun. Acest demers al Transurb nu afectează cu nimic licitaţia desfăşurată de primărie pentru achiziţia de noi mijloace de transport, autobuze electrice şi hibrid. 

Aşa cum am mai spus, achiziţia de mijloace de transport noi este o prioritate pentru dezvoltarea unui oraş. Pentru servicii de transport public de calitate avem nevoie de vehicule la standarde europene. Însă, până când acestea vor ajunge, conducerea Transurb trebuie să întreprindă toate demersurile pentru a nu bloca traficul în Galaţi, pentru a le facilita gălăţenilor deplasarea în oraş. Este adevărat că vorbim despre tramvaie noi în Galaţi care costă în jurul a un milion de euro bucata, dar până ce acestea vor veni şi vor putea fi operaţionale, gălăţenii trebuie să aibă încredere că transportul public e o soluţie viabilă, care oferă condiţii de transport la standarde europene. Este adevărat că e greu să pui pe picior de egalitate un mijloc de transport second hand cu unul care costă un milion de euro sau cu un autobuz hibrid care depăşeşte 300.000 de euro, dar mai ales cu un autobuz electric care de regulă are un preţ mai mare cu 30% sau noile troleibuzele care urmează să completeze parcul de transport în Galaţi, care au şi ele un preţ în jur de 300.000 de euro. 

Din punctul meu de vedere, este lăudabilă  intenţia şi abordarea, precum şi interesul arătat de conducerea societăţii de transport şi grija faţă de cetăţeni în încercarea de a avea întotdeauna în parcul auto un număr de mijloace de transport funcţionale, care să iasă în orice situaţie pe traseu ca rezervă. Aceasta cred a fost intenţia conducerii când a declanşat procedura de achiziţie de autobuze second hand. De asemenea, a contat foarte mult mobilitatea şi independenţa unui autobuz, care spre deosebire de troleibuze şi tramvaie nu e condiţionat de linia de contact sau de şină pe parcursul iernii pentru a putea asigura un grad de mobilitate superior şi garantat. Dacă avem o iarnă grea şi vor fi porţiuni de drum care nu vor putea fi eliberate de gheaţă sau zăpadă în timp util, e posibil să fie probleme cu linia de contact sau cu şina de tramvai, acestea având o stare de uzură, ele fiind aflate în exploatare de foarte mulţi ani. Totodată, să avem în vedere că se pot întâmpla tot felul de accidente, precum ruperea liniilor de contact, blocarea traseului cu zăpadă. Mi se pare corect din partea conducerii să încerce să prevadă aceste situaţii care de multe ori creează impresia că vin pe nepregătite.

Sunt adeptul unui transport modern şi ecologic, dar în acelaşi timp trebuie să fim şi realişti în privinţa anumitor aspecte. Criticile care pot fi aduse Transurb sunt în privinţa faptului că propune achiziţia de autobuze second hand. Achiziţia pentru autobuze moderne, pentru tramvaie şi troleibuze este în derulare, iar aceasta nu va fi sub nicio formă perturbată. Însă, pentru tramvaie care au costuri de milioane de euro este necesară infrastructura adecvată. Pentru troleibuze la fel. Le luăm, dar cum şi pe ce linii le utilizăm? Linia de contact pentru troleibuze trebuie înlocuită pentru că prezintă un grad de uzură ridicat. 

Această situaţie, în care Transurb a lansat achiziţia acestor autobuze, poate fi echilibrată prin achiziţia de autobuze noi. Ele pot participa activ şi sunt extrem de aşteptate de gălăţeni şi desigur o investiţie utilă pentru oraş. Chiar dacă nu intră în categoria autovehiculelor nepoluante, electrice sau hibrid, putem gândi pentru creşterea mobilităţii în orice anotimp şi necondiţionat de vreme, achiziţia de autobuze Euro 6, aşa cum s-a întâmplat şi în Capitală, acolo unde au fost achiziţionate mai multe astfel de maşini. Situaţia generată de Transurb trebuie să fie tratată cu profesionalism şi dezbătută în continuare. 

Personal consider că ar fi indicat ca primăria să poată avea posibilitatea să acorde o susţinere operatorului de transport public. Probabil, pentru a nu mai pune presiune pe bugetul primăriei, operatorul a încercat prin resurse proprii să ia mijloace de transport de calitate, satisfăcătoare şi la un preţ mic.

Având în vedere impactul în spaţiul gălăţean, am luat legătura cu primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, care m-a asigurat, aşa cum a mai făcut-o şi în alte ocazii, că va face toate demersurile pentru a susţine ca acest serviciu să ajungă la standarde europene. Deschiderea arătată de domnul primar Pucheanu o apreciez şi sunt convins că vom găsi soluţii favorabile pentru achiziţia de mijloace de transport noi, la cele mai înalte standarde, pentru a avea un serviciu de transport public de cea mai bună calitate.


Articole înrudite