Cupa României Betano la fotbal a programat miercuri primele meciuri din grupele regionale. Covurluiul 2021 Tg.Bujor, câştigătoarea trofeului la nivelul judeţului Galaţi, a fost repartizată în Grupa 2 Regiunea Sud Est şi a jucat pe stadionul Orăşenesc din localitate cu Progresul Isaccea. Partida a avut două reprize diametral opuse.
Prima le-a aparţinut tulcenilor care au intrat în avantaj la cabine după reuşita gălăţeanului Dodan, fost jucător la United. Bujorenii au depăşit tracul şi emoţiile şi au revenit spectaculos după ce antrenorul Ionuţ Niculcea a mutat inspirat la pauză, au marcat de trei ori prin: camerunezul Marc Fofe (min.55) şi Neagu, jucător transferat de la Unirea Braniştea, care a reuşit dubla în min.84 şi 90+5 din pasele lui Vartolomei şi au obţinut o victorie importantă.
Rezultat final: Covurluiul 2021 Tg.Bujor - Progresul Isaccea 3-1 (0-1). Antrenorul Ionuţ Niculcea a început cu formula: Vicol - Ciobanu, Ungureanu, Nanu, Stoian - Coroiu, Constantinescu, Ndigwe, jucător originar din Nigeria, Marc Fofe - Docuz, Orbu. Au mai intrat: Neagu, Vartolomei, Costea, Chiriac.
Sâmbătă, 12 iulie, în cea de-a doua etapă, reprezentanta Galaţiului joacă în deplasare cu Victoria Traian.