26 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Spritz în stradă şi Matcha rece, în weekend, la Galaţi
Spritz în stradă şi Matcha rece, în weekend, la Galaţi

Primăria municipiului Galaţi informează că în zilele de sâmbătă, 26 iulie, şi duminică, 27 iulie, în centrul oraşului, pe strada Domnească, care astfel redevine un punct important de atracţie la final de săptămână, vor avea loc mai multe evenimente culturale estivale. Vor fi spectacole de artă stradală, desene pe asfalt, momente muzicale şi instalaţii de lumini. În zilele de weekend, Galaţiul se va bucura de o Domnească Pietonală.

Locurile în care vor avea loc evenimentele în cele două zile sunt:
– În faţa Primăriei (26 şi 27 iulie, de la ora 9:00) – Academia Phoenix Galaţi, cu demonstraţii de baschet, farmaciile Myosotis, cu apă termală, vitaminizare şi hidratare, gustări naturale pentru cei mici;
– Dream Coffee, str. Domnească nr. 48 (26–27 iulie, orele 18:00 – 23:00) – Sogno Stradale Fest cu DJ Boghici, Andu Devesievici, Hops Gallery, Gellini Gelato, Un Deliciu;
– Str. Domnească nr. 38, vizavi de Universitatea Dunărea de Jos (26 iulie, de la ora 17:00) – Sunset Affair by Divino, live Sax&Cello cu Lukas & Frank, pizza coaptă pe loc by Diciassette Pizzeria Napoletana;
– Elibrys (26 şi 27 iulie, orele 17:00 – 21:00) – Summer Music Art Festival. Desene pe asfalt şi expoziţie desene & donaţii alături de Asociaţia O.M., activităţi şi ateliere gratuite pentru copii cu Fundaţia Dicor Academy, activităţi cu Bobocica, Alina Diaconu & artişti locali – demonstraţii live de pictură & expoziţie cu vânzare Ştefan Rapcianu, Tuhoarcă Ionuţ, InspirA+ Xenia Botea, Piano Art Institute – recitaluri de pian în faţa Universităţii Dunărea de Jos, vitrina cu îngheţată by Un Deliciu de Răzvan Oană, DJ Marian Neacşu, Cristina Boghici;
– Union Jack Studio (26 iulie, orele 17:00 – 23:00) – Spritz în stradă cu John Trend;
– Cafeneaua Le Marche, str. Domnească nr. 22 (26 iulie, de la ora 18:00) – Summer Night cu DJ Bogdanov;
– Cofetăria Dulce by Paula (26 iulie) – Seară de vară cu atmosferă vibrantă. DJ live, Matcha rece, îngheţată artizanală, prăjituri noi cu fructe de sezon;
– Restaurantul Malu (26 iulie, orele 17:00 – 23:00) – Summer Night Party cu DJ Razz;
– Fântâna arteziană Fata pe Valuri (27 iulie, de la ora 19:00) – Reprezentaţii de dansuri greceşti cu Ansamblul Artistic Olympos.

Trafic

Prin urmare, în perioada 26 iulie ora 06:00 – 27 iulie, ora 23:00, strada Domnească (tronsonul cuprins între str. Navelor si str. Eroilor), va fi destinată doar traficului pietonal. 
Pe durata blocării tronsonului de stradă, conducătorii autovehiculelor cu masa maxim autorizată mai mică de 3,5 tone au la dispoziţie următoarele rute alternative:
– Str. Brăilei – str. Traian – str. Eroilor – str. Nicolae Bălcescu;
– Str. Brăilei – str. Traian – str. Eroilor – str. Domnească;
– Str. Brăilei – str. Traian – b-dul Marea Unire – str. Portului;
– Str. Brăilei – str. Traian – b-dul Marea Unire – str. Navelor;
– Str. Domnească – str. Gării – str. Al. I. Cuza – str. Sindicatelor – str. Egalităţii – str. Navelor;
– Str. Domnească – str. Gării – str. Dogăriei – str. George Enescu – str. Portului – b-dul Marea Unire;
– Str. Navelor – str. Egalităţii – str. Sindicatelor – str. Dogăriei.
Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită şi să evite parcarea autovehiculelor în perioada menţionată pe tronsonul de stradă destinat circulaţiei pietonale.

Transport public

În perioada menţionată, mijloacele de transport public local de călători vor fi deviate astfel:
– Traseul 9 (Ţiglina III – Gara CFR) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Mihai Bravu – str. Gării – Gara CFR, cu retur pe str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu;
– Traseul 11 (Micro 13B – Piaţa Centrală) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian, returul rămânând nemodificat;
– Traseul 102 (Micro 19 – Bariera Traian) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Domnească, cu retur pe str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu, fiind asigurat cu autobuze;
– Traseul 105 (Micro 19 – Grădina Publică) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Domnească, cu retur pe str. Domnească – str. Gării – str. Nicolae Bălcescu;
– Traseul 106 (Micro 19 – Gara CFR) – de la Potcoava de Aur va fi deviat pe str. Traian – str. Basarabiei – str. Mihai Bravu – str. Gării – Gara CFR, cu retur pe str. Gării – str. Nicolae Bălcescu;
– Traseele 10 (Micro 19 – Damen), 15 (Piaţa Centrală – Gara CFR), 24 (Shopping City – Damen) şi 34 (Micro 13B – Intfor), de la Potcoava de Aur vor fi deviate pe str. Prelungirea Traian – b-dul Marea Unire – str. Portului, atât la tur, cât şi la retur, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.

HARTĂ cu locaţiile evenimentelor, disponibilă în Galeria de imagini de mai jos!

  • Galerie Foto:

Articole înrudite