Evenimentul este organizat de Asociaţia Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galaţi, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi şi Comitetul Naţional Român, şi reuneşte 110 sportivi cu dizabilităţi locomotorii din ţară

Victima era fiica vitregă a unuia dintre ei şi era în grija acestuia deoarece mama tinerei era grav bolnavă şi a şi decedat între timp. La data de 9 martie
Pentru multe persoane cu dizabilităţi, relaţia cu statul nu este una de sprijin, ci de supravieţuire birocratică: dosare, comisii, reevaluări şi drumuri repetate. Sentimentul de marginalizare este real şi constant,
Mircea Solcanu a trecut prin numeroase greutăţi în ultimii ani. A fost diagnosticat cu cancer, şi-a pierdut mama, de care avea grijă, iar din cauza tumorii de la urechea dreaptă
Plenul Senatului a dezbătut în şedinţa de miercuri iniţiativa legislativă privind modificarea şi completarea Legii 488/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Iniţiatorul propunerii legislative, senatorul liberal dr.