
O explozie a provocat un incendiu, sâmbătă seară, într-un bloc din municipiul Galaţi. Aproximativ 60 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din clădire. Deflagraţia s-a produs în cartierul Micro 13, într-un fost cămin de nefamilişti din Galaţi, imobil care a aparţinut iniţial combinatului siderurgic şi se pare că este vorba despre explozia unei butelii.
În urma incidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una dintre victime a suferit arsuri, iar o altă persoană a fost afectată de inhalarea fumului.
Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, iar la scurt timp flăcările au fost lichidate.
După finalizarea intervenţiei şi verificarea imobilului, locatarii au putut reveni în apartamente, oamenii intrând deja înapoi în bloc.
Deocamdată, nu sunt disponibile informaţii privind împrejurările exacte în care s-a produs explozia. Acestea urmează să fie stabilite în urma verificărilor.
UPDATE, ora 22.30: ”În această seară, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi au fost solicitaţi să intervină în municipiul Galaţi, pe strada Nicolae Deleanu, în urma producerii unei explozii, urmată de un incendiu, într-un bloc de locuinţe.
La locul evenimentului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD, cu medic.
În urma exploziei, trei persoane au fost rănite. Una dintre victime a fost găsită inconştientă, fiind intubată de echipajul medical şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, precum şi pentru asigurarea măsurilor specifice de protecţie şi prevenire a extinderii acestuia.
Din primele verificări, cauza probabilă a producerii evenimentului este o acumulare de gaze provenite de la o butelie. Un raport al pagubelor va fi comunicat ulterior”, a transmis ISU Galaţi.