Primăria municipiului Galaţi a realizat investiţii consistente în domeniul educaţiei. Este vorba despre modernizarea a 45 de unităţi de învăţământ în cadrul unor proiecte derulate cu fonduri europene de aproape
Primăria municipiului Galaţi a realizat investiţii consistente în domeniul educaţiei. Este vorba despre modernizarea a 45 de unităţi de învăţământ în cadrul unor proiecte derulate cu fonduri europene de aproape
Primăria municipiului Galaţi informează că a fost semnat contractul cu finanţare europeană de peste 25 de milioane de lei pentru amenajarea unui parc fotovoltaic în zona Tirighina care va avea
În cadrul Consiliului Naţional al PSD desfăşurat ieri şi în Congresul Naţional de astăzi au fost validate structurile echipei de conducere ale partidului, dar şi candidatul la alegerile prezidenţiale. Prezenţa social-democraţilor
Parcul de la Elice este în plină modernizare. Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, acum se lucrează la amenajarea aleilor pietonale, se amplasează mai multe zone de umbrire etc. “Şi acest parc
Primăria municipiului Galaţi informează că a fost semnat contractul de finanţare pentru amenajarea primului parc fotovoltaic cu fonduri europene, în cadrul Fondului pentru Modernizare, Programul cheie 1, gestionat de Ministerul
Primăria municipiului Galaţi informează că a fost lansat în licitaţie contractul privind renovarea integrată a clădirii Grădiniţei cu program prelungit „Elena Doamna”, construită în urmă cu aproape 100 de ani.
Primăria municipiului Galaţi informează că a fost lansat în licitaţie contractul pentru renovarea energetică a imobilului din strada Mihai Bravu nr. 3, cunoscut ca Arena de Box „Vasile Lehăduş”, după
Rezultate excepţionale pentru Organizaţia Judeţeană PSD Galaţi la alegerile locale din 09 iunie 2024. Preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a câştigat un nou mandat cu 62,52%
«Împreună suntem câştigători! Vă mulţumesc din toată inima! Rezultatele mă obligă şi mai mult: va trebui să fim cel puţin la fel de buni ca până acum. Sunt convins că
Partidul Social Democrat a câştigat cu scor covârşitor alegerile locale în judeţul Galaţi. Scorul rezultat din numărătoarea paralelă a PSD anunţă un procent de 65% pentru Costel Fotea la preşedinţia