Guvernul a aprobat, luni, ordonanţele de urgenţă privind creşterea salariilor din Educaţie şi, respectiv, acordarea de prime pentru cariera didactică şi cariera profesională, solicitate de către reprezentanţii cadrelor didactice, a

Ministerul Educaţiei a anunţat modificările aduse Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) astfel încât să poată fi încheiată situaţia şcolară elevilor. Decizia a fost luată