În spiritul solidarității și al devotamentului care definesc profesia de pompier, mai mulți salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Galați au ales să își petreacă timpul
În spiritul solidarității și al devotamentului care definesc profesia de pompier, mai mulți salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Galați au ales să își petreacă timpul
În cursul acestei zile, ISU Galați a fost alertat cu privire la o persoană posibil înecată în râul Siret, loc. Cosmești Vale.S-au deplasat o autospecială și o barcă de la
Un autoturism a ars în totalitate, iar ușa capelei a fost afectată de incendiu. Pompierii au lichidat incendiul și asigură măsuri PSI la eveniment.“Pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri
Un incendiu a izbucnit la o combină care treiera pe un câmp din Umbrăreşti! Un scurtcircuit de la o combină care treiera grâu a provocat un incendiu ce a distrus
Cauza probabilă a incendiului din zona M39 a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, în cadrul restaurantului. Reamintim
În perioada 7-9 iunie, cu prilejul minivacanţei de Rusalii, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi vor monitoriza în permanenţă situaţia operativă din
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Galaţi au fost solicitaţi să intervină, noaptea trecută, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o hală din localitatea Vânători. La faţa locului s-au
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați a intervenit, duminică după-amiază, în comuna Barcea, pentru asanarea unui proiectil neexplodat.În timpul unei plimbări prin pădure, un cetățean a observat
Pompierii militari gălățeni au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei pisicuțe blocată într-un panou publicitar pe strada Domnească, la centrul de afaceri Dunărea. A intervenit o autospecială din cadrul
În perioada 1 – 7 ianuarie 2025, structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfăşurat activităţi coordonate şi integrate cu scopul de a preveni evenimentele negative şi de a asigura un climat