Prin intermediul unei postări online, Sindicatul Sanitas Galaţi aduce în atenţie munca infirmierelor şi îngrijitoarelor.“În lista personalului medical, mai există o categorie, fără studii medicale, sau cu studii, dar care

Reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, ai Spitalului „Anton Cincu” şi ai Sindicatului Sanitas s-au întâlnit la Tecuci, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a discuta despre problemele spitalului. Reamintim
Stare de tensiune la Spitalul „Anton Cincu” din Tecuci. Problemele financiare ale unităţii, dar şi neînţelegerile dintre unii angajaţi şi conducere, plus tensiunile iscate de la negocierea noului contract colectiv
La Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, ca şi în restul unităţilor sanitare din ţară, continuă acum trei tipuri de acţiuni legate de declanşarea unei viitoare greve generale. Marţi şi miercuri
De luni, timp de trei zile, se desfăşoară greva japoneză cu tricolor în piept şi în spitalele gălăţene. Măsura a fost luată de Coaliţia Profesioniştilor din Sănătate la cererea Federaţiei